15.6 C
Iași
3 noiembrie, 2025

România, sub licență germană. Ilie Bolojan deschide poarta pentru controlul total al apărării

Premierul Ilie Bolojan urmează să aibă luni, 3 noiembrie, la Palatul Victoria, o întâlnire oficială cu reprezentanții companiei germane Rheinmetall, unul dintre cei mai mari producători europeni de echipamente militare. Vizita delegației germane, condusă de Armin Papperger, CEO-ul grupului, include semnarea unui document de colaborare, discuții despre cooperarea în cadrul programului european SAFE, precum și o conferință de presă comună.

Evenimentul, prezentat de Guvern drept un „pas înainte” pentru industria românească de apărare, ridică totuși întrebări privind modul în care sunt negociate aceste contracte, gradul de transparență publică și implicarea reală a statului român în protejarea intereselor sale economice și strategice.

Potrivit programului oficial, ceremonia de semnare va avea loc la ora 11:15, urmată de o întrevedere între cele două delegații. Din partea Guvernului participă premierul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca. Declarațiile comune sunt programate la ora 12:00, iar după-amiaza vor continua discuțiile despre programul SAFE.

Promisiuni mari, detalii puține

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a confirmat încă de vineri, 31 octombrie, într-o declarație pentru Agerpres, că va fi semnat „un contract pentru industria de apărare”, dar fără a oferi detalii despre valoarea investiției, obligațiile statului român sau impactul economic concret.

„Luni, împreună cu premierul, vom semna un contract pentru industria de apărare cu Rheinmetall, un pas în față pentru dezmorțirea acestei zone”, a spus Radu Miruță.

Afirmația este însă una vagă, iar experiențele anterioare arată că asemenea anunțuri spectaculoase au fost urmate, de multe ori, de proiecte întârziate, investiții modeste sau parteneriate dezechilibrate, în care România a jucat rolul partenerului minor.

Compania Rheinmetall deține deja 72,5% din acțiunile Rheinmetall Automecanica SRL (RAM) din Mediaș, o societate cu profil militar care produce camioane, transportoare blindate și componente pentru apărare antiaeriană. Deși activitatea este intens promovată ca „investiție germană în România”, realitatea este că statul român deține doar pachetul minoritar de acțiuni, iar deciziile strategice se iau la nivelul grupului german.

În paralel, Rheinmetall își extinde prezența și în alte regiuni: un centru de service a fost deschis la Satu Mare, iar compania anunță dezvoltarea unui centru de competență în Mediaș, destinat producției de vehicule tactice și întreținerii tehnicii de luptă.

România plănuiește, totodată, construcția unei fabrici de praf de pușcă, dar proiectul este într-o fază incertă, fără informații clare despre finanțare și partenerii implicați.

Programul SAFE: bani europeni, interese naționale?

O parte a discuțiilor dintre Guvern și Rheinmetall vizează Programul SAFE (Security Action for Europe), un mecanism european temporar de finanțare în domeniul apărării. România are alocată o sumă impresionantă (16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană), însă nu există încă o listă clară a proiectelor pentru care vor fi cheltuiți acești bani.

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat că detaliile vor fi publicate „la sfârșitul lunii noiembrie”. Până atunci, întâlniri precum cea de luni de la Palatul Victoria se desfășoară într-un climat de lipsă de transparență și cu o comunicare publică limitată la generalități.

Deși premierul Ilie Bolojan vorbește despre relansarea industriei de apărare, România rămâne dependentă de investițiile străine și de tehnologia importată, fără o strategie coerentă de dezvoltare internă. În condițiile actuale, riscul este ca țara noastră să devină doar un atelier de producție sub licență străină, fără control real asupra know-how-ului militar și fără beneficii industriale semnificative.

În timp ce alte state din Europa Centrală și de Est au negociat contracte avantajoase, cu transfer de tehnologie și producție locală, România pare din nou dispusă să accepte o poziție secundară, mizând pe imagine și pe promisiuni politice.

Întâlnirea de luni dintre Guvernul României și reprezentanții Rheinmetall se anunță, astfel, mai degrabă un exercițiu de PR guvernamental, decât o dovadă clară că industria românească de apărare se redresează cu adevărat.

Sursa: https://www.bzi.ro/romania-sub-licenta-germana-ilie-bolojan-deschide-poarta-pentru-controlul-total-al-apararii-5390895

Ultimă oră

Același autor