Țintă a unui atac. Fie iranian, fie, mai degrabă, rusesc. Două decizii de ultimă oră, luate de președintele numit, Nicușor Dan, una din ele fiind deja adoptată de Parlament, schimbă din temelii statutul României. Bazele militare americane pe teritoriul statului nostru, care sunt consecința logică a parteneriatului și acordului cu Statele Unite, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, parteneriatul strategic încheiat ieri între România și Ucraina. Se joacă alba-neagra.
Autoritățile de la București ar fi fost imorale dacă refuzau să dea curs solicitării Statelor Unite de a permite utilizarea a trei baze militare pentru susținerea logistică a războiului pe care Statele Unite și Israelul îl poartă cu Iranul. Ne numărăm de mai mulți ani printre cei mai fideli parteneri strategici ai celor două state și, chiar dacă războiul din Iran nu este asumat nici de Uniunea Europeană și nici de NATO, aveam obligația de a răspunde pozitiv solicitării care ne-a fost făcută. Celor două aeroporturi militare sau poate, în final, trei, li se adaugă Deveselu, care nu este bază americană, ci este bază NATO. Ne-am asumat în mod corect aceste obligații, dar, în mod cu totul și cu totul incorect, susținem că ele nu comportă riscuri. Ba mai mult, Nicușor Dan susține în mod eronat că, prin acest acord efectiv, consecință a unui acord de principiu încheiat cu mai multă vreme în urmă, România nu își asumă riscuri și va beneficia de mai multă securitate. Să privim adevărul în față. În realitate, putem deveni oricând țintă legitimă a războiului dintre Statele Unite plus Israel și Iran, întrucât cele trei baze logistice sunt puse practic la dispoziția unui stat care, din perspectiva Teheranului, este un stat agresor. Ori conducerea de la Teheran s-a angajat în fața poporului iranian că va ataca orice bază militară americană, indiferent unde este amplasată aceasta. România a făcut ceea ce trebuia să facă, dar conducătorii noștri lipsiți de bărbăție refuză să își asume și eventualele consecințe.
Cu totul și cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce privește cea de-a doua decizie luată de Nicușor Dan în numele nostru, fără un acord al Parlamentului României. Și anume, asumarea unui parteneriat strategic între România și Ucraina. Ucraina este un stat care, de patru ani, se află în război cu Federația Rusă. Asumarea parteneriatului strategic România–Ucraina înseamnă că, implicit, România nu mai are doar statutul de țară care susține eforturile Ucrainei de a supraviețui acestui război, populația Ucrainei de a depăși un moment extrem de critic din istoria țării, economia Ucrainei de a supraviețui, precum și refugiații Ucrainei de a-și găsi adăpost în afara granițelor acestui stat. Acest nivel a fost ieri depășit. Asumându-ne parteneriatul, ne asumăm implicit și faptul că suntem gata să participăm la acest război. Și, în mod inevitabil, să ne asumăm și toate riscurile.
La schimb însă, Volodimir Zelenskiy nu ne-a dat nimic. Noi devenim țintă legitimă a Federației Ruse, dar nu am reușit nici măcar să deblocăm situația unităților școlare cu predare în limba română din Ucraina, să beneficiem de posibilitatea pentru conaționalii noștri de a face studii superioare pedagogice în limba română și dreptul legitim al Patriarhiei de la București de a înființa pe teritoriul Ucrainei lăcașuri ortodoxe închinate nu Patriarhiei Moscovei, ci Patriarhiei României.
Iar bomboana pe colivă este pusă prin acordul cu totul și cu totul iresponsabil, în baza căruia Ucraina va primi acces la exploatarea, prin parteneriat cu România, a platoului continental al Mării Negre, urmând ca gazele extrase să fie depozitate în Ucraina. Nu a sosit încă momentul unui armistițiu sau al unui tratat de pace. Ucraina continuă să fie în război cu Federația Rusă, în aer, pe uscat și pe apă. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că întreg proiectul prin care, în parteneriat cu alte state, Romgaz exploatează uriașele zăcăminte de gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre este pus într-un pericol letal. Oricând, Federația Rusă poate arunca în aer toate instalațiile amplasate în acest scop în largul Mării Negre. Iar pentru a semna în numele nostru un asemenea document, pentru a perfecta asemenea înțelegeri, Nicușor Dan nu a solicitat și nu a primit acordul Parlamentului României.