8.2 C
Iași
5 noiembrie, 2025

Roma în doliu pentru muncitorul român Octav Stroici! Gest emoționant al autorităților din Italia în memoria eroului de sub dărâmături

Roma este în doliu pentru Octav Stroici, românul care și-a pierdut viața în tragicul eveniment din Italia. Gestul este unul fară precedent din partea autorităților italiene.

Capitala Italiei traversează un moment de profundă tristețe după tragedia care a curmat viața muncitorului român Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani. Bărbatul și-a pierdut viața după ce a fost prins sub ruinele turnului medieval Torre dei Conti, aflat în proces de restaurare în inima Romei.

Roma în doliu pentru muncitorul român Octav Stroici

În semn de respect, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat miercuri, 5 noiembrie 2025, zi de doliu oficialîn memoria românului.

„Orașul Roma își exprimă compasiunea față de familia, colegii și toți cei care l-au iubit pe Octav Stroici. Ne alăturăm durerii unei comunități întregi. Drapelele vor fi coborâte în bernă pe toate clădirile municipale”, a transmis Roberto Gualtieri, primarul Romei.

Tragedia a avut loc pe 4 noiembrie 2025, când o parte a turnului Torre dei Conti, vechi de peste 800 de ani, s-a prăbușit peste muncitorii care lucrau la restaurare. Octav Stroici, originar din Suceava, a rămas blocat 11 ore sub dărâmături, timp în care echipele de intervenție au luptat neobosit pentru a-l salva.

Deși a fost scos în viață și transportat de urgență către Spitalul Umberto I, inima sa a cedat în ambulanță. Moartea sa a stârnit un val de emoție nu doar în rândul comunității românești din Italia, ci și în întreaga țară.

În semn de recunoștință, sindicatele CGIL, CISL și UIL au organizat o procesiune cu torțe la Forumurile Imperiale, aproape de locul tragediei.

„Este o zi de profundă tristețe pentru lumea muncii și pentru întreaga noastră comunitate. Octav Stroici a murit în timp ce efectua o muncă grea, la o vârstă la care ar fi trebuit să se bucure de pensie, nu să riște viața pe șantier”, au transmis reprezentanții sindicatelor CGIL, CISL și UIL.

Gestul este unul fară precedent din partea autorităților italiene

Gestul Italiei pentru românul mort laRomaeste considerat unul dintre cele mai emoționante acte de solidaritate internațională din ultimii ani. Pe lângă decretarea zilei de doliu, parada aeriană Frecce Tricolori, eveniment simbolic de Ziua Unității Naționale, a fost anulată din respect pentru memoria muncitorului român.

Totodată, președintele Italiei, Sergio Mattarella, a depus o coroană de flori la Altare della Patria, locul unde au fost comemorate și victimele accidentului.

„Octav Stroici este simbolul demnității muncii și al sacrificiului uman. Italia își exprimă respectul față de toți cei care își riscă viața pentru a proteja patrimoniul nostru istoric”, a declarat Sergio Mattarella.

Procuratura din Roma a deschis o anchetă penală pentru omor din culpă, încercând să stabilească dacă tragedia putea fi evitată. Zona prăbușirii, situată în centrul arheologic al capitalei, a fost izolată complet. Specialiștii în patrimoniu și siguranță structurală vor analiza dacă au existat erori în procesul de restaurare al turnului medieval.

Roma este în doliu pentru Octav Stroici, iar gestul este unul fără precedent din partea autorităților din Republica italiană.

Sursa: https://www.bzi.ro/roma-in-doliu-pentru-muncitorul-roman-octav-stroici-gest-emotionant-al-autoritatilor-din-italia-in-memoria-eroului-de-sub-daramaturi-5392596

Ultimă oră

Același autor