3.3 C
Iași
17 decembrie, 2025

Rezultatele de la Spitalul „Sf. Maria” Iași confirmă situația gravă depistată inițial. Nivel scăzut de clor și prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa

Cele mai relevante rezultate vor fi însă cele care urmau să fie obținute după dezinfectarea realizată de DSP. Prelevarea acestor probe, programată pentru luni, a fost amânată deoarece la sosirea echipei presiunea apei în instalație a scăzut brusc, împiedicând alimentarea internă și recoltarea probelor. DSP s-a prezentat marți și a recoltat probele.

Valorile clorului rezidual, al căror interval de referință este 0,1–0,5 mg/l, au fost sub limita minimă în majoritatea punctelor de recoltare:

Conducerea spitalului a anunțat că va fi instalată o stație de clorinare a apei în punctul termic al spitalului, cu scopul de a corecta valorile clorului rezidual, în cazul în care acestea scad la punctul de intrare.

„Probele de sanitație (tegumente pacienți, tegumente personal medical și suprafețe) recoltate în noaptea de 12–13 decembrie 2025 în secțiile Oncologie și ATI au ieșit negative”, au precizat reprezentanții spitalului.

La momentul informării, în spital erau internați 87 de copii, însoțiți de 52 de aparținători. În intervalul 15–16 decembrie, ora 7.30, în Unitatea de Primiri Urgențe au fost evaluați 100 de pacienți, dintre care un pacient a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, iar 13 pacienți cu boli infecto-contagioase au fost direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași.

De asemenea, dintre pacienții internați anterior sistării internărilor, doi copii au fost transferați la București: unul cu patologie cardiacă complexă, la Spitalul „Marie Curie”, și unul cu patologie hepatobiliară complexă, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Bacteria Pseudomonas aeruginosa poate fi considerată „ucigașă”

Prof.dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, explică faptul că bacteria Pseudomonas aeruginosa poate fi considerată „ucigașă” deoarece, odată ajunsă în organism, necesită tratament cu antibiotice speciale, unele dintre ele fiind extrem de costisitoare și greu de utilizat. Mai grav, medicul specifică faptul că există tulpini de Pseudomonas care nu răspund la niciun antibiotic.

„Prezența bacteriei nu este îngrijorătoare doar în apă, ca în situația de față, ci în orice tip de lichid sau probă biologică, fie că este vorba despre urocultură sau alte culturi. Orice depistare a acestei bacterii impune o atenție deosebită din partea medicilor infecționiști, deoarece este necesar un tratament prompt și <>”, a declarat medicul.

Specialistul atrage atenția că prezența acestei bacterii la pacienți aflați în terapie intensivă sau la pacienți oncologici, categorii caracterizate printr-o capacitate scăzută de apărare a organismului, este deosebit de periculoasă. El spune că, situația devine și mai gravă în contextul îngrijirilor complexe, care presupun internare în terapie intensivă și utilizarea unor dispozitive medicale precum cateterele venoase sau intubația, crescând astfel riscul de a contacta și alte infecții asociate actului medical. ( mai multe informații)

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/rezultatele-de-la-spitalul-sf-maria-iasi-confirma-situatia-grava-depistata-initial-nivel-scazut-de-clor-si-prezenta-bacteriei-pseudomonas-aeruginosa–1821082.html

Ultimă oră

Același autor