16.4 C
Iași
13 martie, 2026

Remember. Carmen Galin, actriţă dedicată acţiunilor umanitare

Actrița Carmen Galin s-a născut pe 14 martie 1946, Iași.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1967, ca şef de promoţie, fiind studentă a profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu şi Mihai Mereuţă.

În 1966, a debutat pe scena Teatrului Mic, în rolul Daniela Buzura din piesa ”Simple coincidențe”, în regia lui Ion Cojar, iar în cinematografie a debutat în 1967, cu rolul din filmul ”Diminețile unui băiat cuminte”, în regia lui Andrei Blaier.

A jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Teatrul Mic din Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti.

Între rolurile de film şi teatru pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, se numără acrobata Fanny Marcelloni din ”Saltimbancii“, Cristina din ”Faleze de nisip“, Sita, surdomuta din ”Tănase Scatiu“, una dintre soţiile profetului, personajul negativ din ”Profetul, aurul şi ardelenii“, Pica, fiica personajului titular din ”Bietul Ioanide”, avocata B.B. Mirea din ”Secretul lui Nemesis”, dar şi Electra din ”Trilogia antică“ a lui Andrei Şerban.

S-a retras în 1995 din activitate şi din viaţa publică, însă s-a dedicat cu discreţie unor acţiuni umanitare.

În 2016, a primit premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

A încetat din viață pe 13 martie 2020, la București.

Sursa: https://viata-libera.ro/magazin/258112-remember-carmen-galin,-actrita-dedicata-actiunilor-umanitare

Ultimă oră

Același autor