10.3 C
Iași
18 martie, 2026

Regina Întunericului și-a sărbătorit ziua cu un tort în formă de sicriu: „Sunt unul dintre cei mai fericiți oameni”

Gabriela Lucuțar este deja cunoscută pentru aparițiile sale extravagante și pentru stilul aparte, inspirat din domeniul în care activează – cel al serviciilor funerare. Nici aniversarea de anul acesta nu a fost una obișnuită.

Îmbrăcată complet în negru, vedeta a respectat imaginea care a consacrat-o și a impresionat invitații cu alegerea tortului. Desertul a fost realizat sub forma unui sicriu, glazurat cu ciocolată neagră cu efect de marmură și decorat cu elemente specifice domeniului funerar, precum o cruce și aranjamente florale. Pe tort a fost plasată inclusiv o figurină care o reprezenta pe Gabriela Lucuțar, iar mesajul „La mulți ani, Regina!” a completat decorul spectaculos.

Momentul în care aceasta a suflat în lumânări a fost unul intens, iar invitații au fost surprinși de alegerea neconvențională, dar perfect în ton cu personalitatea sărbătoritei.

După petrecere, Gabriela Lucuțar a ținut să le transmită un mesaj celor care i-au fost alături într-o zi atât de importantă. Vedeta s-a declarat recunoscătoare pentru tot ce trăiește și pentru oamenii din jurul ei, subliniind cât de mult contează sprijinul și prietenia acestora.

„Astăzi este ziua mea și pot spune din toată inima că sunt unul dintre cei mai fericiți oameni! Am avut parte de momente incredibile și de cele mai frumoase surprize din partea prietenilor mei. Prezența voastră, energia și bucuria pe care mi le-ați oferit au făcut această zi cu adevărat specială. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine, pentru prietenie, pentru surprize și pentru amintirile minunate pe care le-am creat împreună. Sunt recunoscătoare că vă am în viața mea! Respect, recunoștință și apreciere pentru fiecare dintre voi!”, a transmis aceasta în mediul online.

Mesajul a fost apreciat de fani, care i-au trimis la rândul lor urări și mesaje de susținere.

Cine este Gabriela Lucuțar

Gabriela Lucuțar, cunoscută publicului drept „Regina Întunericului”, este o antreprenoare din România care deține o firmă de pompe funebre și organizează înmormântări și parastase, fiind recunoscută pentru stilul său extravagant și pentru serviciile personalizate pe care le oferă. A intrat în atenția publicului atât prin aparițiile sale, cât și prin participarea la emisiuni TV precum Imperiul Leilor și Chefi la cuțite, unde a demonstrat că poate surprinde nu doar în afaceri, ci și în bucătărie. Ea a devenit și mai cunoscută după ce s-a afișat alături de Anamaria Prodan, cu care are o relație apropiată.

Antreprenoarea se descrie ca o femeie puternică, care a reușit să construiască un adevărat brand într-un domeniu dominat de bărbați.

„Nu am niciodată emoții. Trebuie să aibă ei când mă văd pe mine. Am cea mai renumită firmă de servicii funerare din țară. Nu am tarife standard, personalizez fiecare înmormântare. Mă ocup de absolut tot: de la mâncare, haine pe care le aleg eu, flori, eu fac toate aranjamentele. Conduc și limuzina. Fac și îmbălsămări”, a spus Gabriela Lucuțar.

În plus, Gabriela Lucuțar a încercat să își dezvolte afacerea, cerând o investiție de peste două milioane de euro pentru un crematoriu modern, despre care spune că o reprezintă.

„Eu cred în mine și în forțele mele. Știu că acest crematoriu mă reprezintă (…) Eu trăiesc și pentru ceilalți. Mie îmi pasă de oameni, natură. Îmi pasă de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu”, a conchis vedeta.

Sursa: https://www.bzi.ro/regina-intunericului-si-a-sarbatorit-ziua-cu-un-tort-in-forma-de-sicriu-sunt-unul-dintre-cei-mai-fericiti-oameni-5495402

Ultimă oră

Același autor