6.4 C
Iași
8 martie, 2026

Răsturnare de situație în dosarul „Chelnerița”: doi condamnați, fostul șef al Apelor Iași rămâne achitat

Acarii Păun au tras ponoasele în dosarul „Chelnerița”, în care fostul șef al Administrației Bazinale a Apelor Iași a fost judecat pentru că ar fi făcut două angajări ilegale, prin detașare de la primăria unei comune sucevene. În primă instanță, Tribunalul achitase pe toată lumea, motivând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau că nu poate fi identificat un prejudiciu. După contestația depusă de procurori, magistrații Curții de Apel au găsit un prejudiciu, pentru care va răspunde conducerea comunei. Fostul șef al ABA nu va răspunde însă în niciun fel. În interpretarea judecătorilor, el pare să fi fost doar un biet naiv, pe care vicleanul primar l-a dus de nas, băgându-i pe gât angajați cu care nu avea ce face.

Ieșeanul Petru Avram s-a aflat printre cei trimiși în judecată în 2021, pentru fapte petrecute în anul precedent. În 2020, conducerea liberală a comunei sucevene Vatra Moldoviței i-a angajat fără concurs pe Simona Burlacu, pe postul de administrator public, și pe Stelian Mețler, drept consilier la compartimentul „Protecția Mediului”.

Conform rechizitoriului, cele două nume nu erau chiar oarecare. Șeful ABA Iași, tot liberal, era bun prieten cu șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Bogdan Piticari, iar acesta era cumnat cu Burlacu. La rându-i, Stelian Mețler era tatăl lui Constantin Mețler, director general adjunct al Administrației Naționale a Apelor. Imediat după angajare la primăria comunală, Burlacu și Mețler au cerut detașarea la ABA Iași. Mețler, de loc din Darabani, a fost angajat la SGA Botoșani, iar Burlacu, la dispeceratul pentru situații de urgență de la Iași. Faptul că, legal, detașarea nu se poate face decât pentru același tip de muncă, iar administrarea unei comune nu avea nicio legătură cu dispeceratul de urgențe nu a contat.

Fata nu știa nici care este unitatea de măsură pentru debitul apei

Detașările au fost aprobate de Avram, justificarea fiind criza de personal în care se găsea ABA. Dacă despre Mețler s-a spus ulterior că își cunoștea meseria, Burlacu s-a dovedit a fi inutilă. În loc să preia o parte din activitatea dispeceratului, un om a trebuit să se ocupe de ea, pentru a o învăța meserie. Fata nu știa nici care este unitatea de măsură pentru debitul apei sau care este malul stâng și care, malul drept, al unui râu. Gabi Musteață, ce avea să fie martor în proces, i-a spus lui Avram că Burlacu „nu are elemente nici măcar pentru școala gimnazială”. Răspunsul lui Avram a fost ferm: „Luaţi şi puneţi persoana respectivă şi pregătiţi-o pentru Dispecerat. Ţi-am dat în scris”.

Continuarea în

Sursa: https://www.monitorulbt.ro/national/2026/03/04/rasturnare-de-situatie-in-dosarul-chelnerita-doi-condamnati-fostul-sef-al-apelor-iasi-ramane-achitat/

Ultimă oră

Același autor