-0.7 C
Iași
17 decembrie, 2025

Putin îi cataloghează drept „porci” pe aliaţii europeni ai Ucrainei

Vladimir Putin a făcut aceste declaraţi la o reuniune anuală cu ofiţeri de rang înalt din armata rusă.

El a respins orice posibilitate ca Kremlinul să accepte planul de pace amendat, patronat de către Statele Unite ale lui Donald Trump, în vederea încheierii războiului său împotriva Ucrainei.

El a declarat că Moscova ”ar prefera” să-şi atingă obiectivele şi ”să elimine cauzele profunde” prin mijloace diplomatice, dar a ameninţat că, ”dacă partea adversă şi protectorii săi străini refuză să se angajeze într-un dialog de fond, Rusia va obţine eliberarea pământurilor sale istorice prin mijloace militare”.

Potrivit Moscovei, ”cauzele profunde” sunt aspiraţia Ucrainei de a adera atât la Uniunea Europeană (UE), cât şi la NATO, o presupusă încălcare de către NATO a angajamentelor pe care şi le-a asumat de a nu se extinde către est, o prresupusă discriminare a etnicilor ruşi de către Kiev şi ceea ce Putin numeşte ”denazificarea” Ucrainei.

Putin şi alţi oficiali ruşi au folosit aceste acuzaţii pentru a justifica invazia Ucrainei la scară mare, în februarie 2022, fără să prezinte vreo probă în acest sens.

Putin insistă în continuare în vederea realizării acestor aşa-zise obiective, iar Kremlinul probabil îşi va continua războiul împotriva Ucrainei, scrie Euroenews.

Vladimir Putin a acuzat din nou Occidentul de faptul că este vinovat de războiul pe care Moscova îl poartă împotriva Ucrainei şi-l acuză de faptul că a provocat acest război.

El a invadat neprovocat Ucraina la 24 februarie 2022 şi refuză să-i pună capăt sau să accepte un armistiţiu.

Liderul de la Kremlin a acuzat în mod expres administraţia americană a lui Joe Biden de faptul că a ”iniţiat” războiul Rusiei, iar pe aliaţii Washingtonului din Europa de faptul că ”s-au alăturat acţiunilor administraţiei americane de la acea vreme” cu sprenţa, în opinia sa, de a profita de o eventuală prăbuşire a Rusiei.

”Porcii europeni voiau să se bucure de prăbuşirea Rusiei”, a insultat el, folosind cuvântul neobişnuit „подсвинки” („podsvinki”), un cuvânt pe care fostul preşedinte şi premier al lui Putin Dmitri Medvedev l-a folosit pentru a insulta democraţiile occidentale.

”Imediat după prăbuşirea (fostei) Uniuni Sovietice (URSS), ni s-a părut că vom deveni rapid membri ai familiei aşa-zis civilizate a naţiunilor europene. În prezent se dovedeşte că nu există civilizaţie acolo, ci doar o degradare completă”, a continuat el.

El a criticat în continuare Europa, exprimându-şi speranţa ca Europa să reia dialogul cu Moscova, un scenariu pe care-l consideră însă puţin probabil cu ”actualele elite europene”.

Putin a evocat o posibilitate improbabilă ca liderii europeni să restabilească dialogul cu Rusia în termenii Moscovei şi acceptând revendicările Rusiei.

”Este puţin probabil ca acest lucru să fie posibil cu actualele elite politice. Dar, orice-ar fi, acest lucru va fi inevitabil, pentru că noi continuăm să ne consolidăm poziţia. Dacă nu cu politicienii actuali, atunci (abia) atunci când se vor schimba elitele politice europene”, a declarat el.

Putin a apreciat, de asemenea, că administraţia americană a lui Donald Trump ”dă dovadă de o asemenea voinţă”.

”Suntem angajaţi într-un dialog cu ei. Sper că va fi la fel cu Europa”, a declarat el.

Putin a elogiat armata rusă în faţa ofiţerilor ruşi de rang înalt, a subliniat modernizarea arsenalului nuclear rus şi a apreciat că nicio altă ţară nu poate rivaliza cu acesta.

”92% dintre forţele noastre nucleare sunt modernizate. Nicio altă ţară, nicio altă putere nucleară din lume nu dsupune de un asemenea arsenal”, a subliniat el.

”Dezvoltăm arme noi şi noi mijloace de distrugere. Nimeni altcineva din lume nu le are şi nu vor apărea prea curând”, a dat el asigurări.

Putin a evocat noua rachetă balistică de tip Oreşnik – cu capacitate nucleară – şi cu rază de acţiune intermediară care, anunţă el, urmează să fie introdusă în serviciu luna aceasta.

Rusia a testat pentru prima oară o versiune dotată cu armament convenţional a rachetei de tip Oreşnik lovind o fabrică ucraineană la Dnipro, în noiembrie 2024.

Putin s-a lăudat că această rachetă este imposibil să fie interceptată.

El a elogiat războiul total pe care îl poartă împotriva Ucrainei şi a subliniat că, mulţumită invaziei la scară mare a Ucrainei, Rusia ”şi-a regăsit suveranitatea deplină şi a devenit o ţară suverană în toate sensurile cuvântului”.

”Rusia este un stat suveran de când a declarat-o”, în iunie 1990, înaintea dizolvării (fostei) Uniuni Sovietice, în decembrie 1991, a subliniat el.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/putin-ii-catalogheaza-drept-porci-pe-aliatii-europeni-ai-ucrainei–1821275.html

Ultimă oră

Același autor