-7 C
Iași
1 februarie, 2026

Provocarea lui Bolojan – riscul privind votul de încredere

Dacă și numai dacă Ilie Bolojan se ține de cuvânt, așa cum nu a mai făcut-o altă dată, el va solicita, anunțând o dată precisă în acest sens, cel de-al treilea vot de încredere din partea staff-ului PNL în ceea ce privește susținerea sa în poziția de premier. Cum ar putea fi organizat acest moment extrem de important, care poate fi de cotitură atât în ceea ce privește partidul, cât și în ceea ce privește puterea executivă? Care sunt riscurile?

Presupun că Ilie Bolojan este exasperat nu numai de opoziția din ce în ce mai puternică pe care i-o fac românii în general, huiduindu-l pe unde-l prind, ci și, sau mai ales, de criticile tot mai caustice lansate chiar de liberali la adresa prestației sale. Cum ar putea fi finalizat și cum se poate solda acest al treilea vot de încredere care urmează să fie solicitat la o dată precisă de către Ilie Bolojan?

Criticii cei mai virulenți ai premierului, care acuză inconsistența prestației sale, din interiorul partidului și din conducerea acestuia, sunt persoane cu notorietate, cu autoritate, cu funcții importante alese și, deci, influente atât în rândul partidului, cât și în cel al electoratului PNL – un electorat din ce în ce mai mic. Sunt Rareș Bogdan, Robert Thuma, Florin Roman și doi foști președinți ai partidului, unul chiar și fost premier, Valeriu Stoica și, respectiv, Theodor Stolojan. Presupun că aceștia sunt cei care determină decizia riscantă a lui Ilie Bolojan de a se supune din nou unui vot de încredere.

Conform statutului partidului, această procedură este secretă. Dacă statutul va fi aplicat, Ilie Bolojan riscă să piardă, iar consecința va fi, așa cum el însuși a declarat, demisia de onoare din fruntea guvernului și, nu am nicio îndoială, urmată de demisia sau demiterea sa din poziția de președinte PNL. Dacă statutul nu va fi aplicat în mod corect, atunci Ilie Bolojan are șansa să câștige.

Dacă pierde, PNL riscă, la formarea viitorului guvern, să intre în opoziție sau să nu mai poată exercita, printr-o altă personalitate politică, poziția de prim-ministru, pentru a încheia prima etapă a rotativei guvernamentale. Aparent, pentru PNL, va fi o uriașă pierdere, pentru că nu va mai avea același acces la resurse ca până acum sau va avea un acces mult diminuat. În schimb, în măsura în care intră în opoziție și schimbă conducerea, poate opri degringolada electorală, își poate reface forțele în opoziție, desigur, numai și numai în măsura în care va deveni cu adevărat, prin substanța politicii promovate, un partid național și liberal.

În schimb, dacă Ilie Bolojan, respectând statutul partidului, obține un nou vot de încredere, atunci marii pierzători vor fi, desigur, cei care l-au contestat până în prezent. Aceștia vor fi marginalizați, într-o următoare etapă eliminați, și nu-l vor mai putea contesta în mod convingător pe Ilie Bolojan, indiferent ce prostii va face acesta la guvernare.

În ambele situații însă, credibilitatea guvernului scade, iar PSD dobândește un ascendent și mai mare asupra liberalilor în interiorul coaliției. Ca să nu mai vorbim de AUR, a cărui creștere poate deveni exponențială. În continuare, cu Ilie Bolojan la cârma guvernului, România va avansa târâș-grăpiș, dar mai degrabă înapoi, cu mersul racului.

Sursa: https://www.bzi.ro/provocarea-lui-bolojan-riscul-privind-votul-de-incredere-5460604

Ultimă oră

Același autor