Potrivit declarației acesteia, dintr-un video postat pe pagina de Facebook, documentația a fost realizată în ultimele două luni și reprezintă un pas esențial pentru demararea efectivă a lucrărilor de restaurare și reconversie a clădirii într-un centru multicultural și sediu al Hub-ului cultural cu același nume.
Pro Arhitectura a câștigat contractul, în 15 octombrie 2025, în parteneriat cu firma Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA din Iași, Primăria Arad achitându-le 424.310,84 lei (fără TVA) pentru serviciile de proiectare, asistență tehnică și verificare tehnică.
Ovidiu Balint, managerul Hub-ului cultural mARTA, a declarat pentru Special Arad că având documentația tehnică, proiectul poate fi depus la ADR Vest pe Programul „ Noul Bauhaus European ”, iar lucrările propriu-zise de reabilitare ar urma să înceapă cel mai probabil în toamnă.
„Proiectul tehnic este predat, dar mai trebuie făcute unele mici ajustări. Noi lucrăm în continuare cu Primăria pentru elaborarea cererii de finanțare pe care Primăria o va depune la ADR Vest. Este o finanțare necompetitivă, dedicată celor patru municipii reședință de județ, Arad, Timișoara, Deva și Reșița. Prin acest program, fiecare dintre primării primește 6.950.000 euro. E important că în acest proiect pilot nu concurează primăriile între ele, ci fiecare primește sigur acești bani.
Acum, odată cu elaborarea proiectului tehnic pentru Casa MARTA, se va obține direct finanțarea. După aceea, Primăria organizează licitația pentru desemnarea constructorului și apoi vor începe lucrările. Probabil în toamnă, dacă nu apar întârzieri neprevăzute la licitație. Dacă toate merg cum trebuie, cel târziu în septembrie încep lucrările de reabilitare și reconversie”, a spus Balint.
Ce urmează să găzduiască viitorul centru multicultural
În noiembrie 2024, Hub cultural mARTA a realizat o consultare publică, invitând asociații culturale și antreprenori din domeniul creativ și industrial să contribuie la definirea viitoarei funcționalități a clădirii.
Din planurile conturate atunci, s-a notat că spațiul respectiv va după reabilitare: un centru de informare și birouri administrative în holul principal, o sală multifuncțională de mari dimensiuni la parter, destinată concertelor, spectacolelor și proiecțiilor de film, două săli multifuncționale suplimentare în „Hala 3”, „Muzeul Tehnicii și Tehnologiei”, „Muzeul Comunităților Arădene” (cu profil etnografic), o sală de dans și ateliere pentru artiști plastici și fotografi la etajul clădirii cu turn și o tipografie și ateliere de restaurare în subsol.
Autobuzul istoric MARTA, încă în lucru
în ceea ce privește copia după autobuzul istoric MARTA, cu care se dorește să se facă tururi turistice prin municipiu, managerul Ovidiu Balint ne-a informat că firma Robac Industries din Lipova încă lucrează la diferite elemente, precum caroseria și scaunele din interior.
„Chiar săptămâna aceasta avem încă o întâlnire cu partenerii. Estimăm ca dată limită sfârșitul de iunie ca autobuzul să fie pe străzi. Va fi chiar o replică de epocă, cât mai apropiată de original, însă cu motor electric. Acum se lucrează la caroserie și se proiectează scaunele din interior” , a spus managerul hub-ului mARTA.
Managerul nu a putut să ne informeze care sunt costurile exacte, însă ne-a menționat că urmează să fie acoperite în mare parte de partenerii din proiect (fabrica Leoni și mai mulți membri ai Asociației DRW), dar și din bugetul instituției culturale.
Citește și:
Sursa: https://specialarad.ro/proiectul-casa-marta-pro-arhitectura/