2.8 C
Iași
21 decembrie, 2024

Producția „Venirea” de Valeriu Stancu, în regia lui Ion Sapdaru, lansată de Naționalul ieșean înaintea Crăciunului

Pe 21 și 22 decembrie, la Uzina cu Teatru, de la ora 19:30, va avea loc premiera Venirea de Valeriu Stancu, piesă desemnată câștigătoarea ediției din acest an a proiectului Lecturi³; o comedie absurdă, inspirată din celebra piesa a lui Samuel Beckett, Așteptându-l pe Godot. Regia producției, scenografia și universul sonor sunt semnate de Ion Sapdaru. Pe scenă, actori și tineri colaboratori ai Teatrului Național Iași: Robert Agape, Marian Stavarachi, Radu Homiceanu, Doru Aftanasiu, Ion Sapdaru, Anne Marie Chertic/Elena Bologan, Petre Sapojnic, Augustin Săidăcaru. Video design: Constantin Dimitriu și Mihai Ciucalău. Următoarele reprezentații au loc

, regizorul spectacolului „Venirea” atât în varianta de lectură cu public, cât și în cea a actualei transpuneri pe scenă a textului, declară: „Evenimentele din preajma Ajunulului Crăciunului 1989, din România, au umbrit cumva un alt eveniment trist în lumea artistică a Europei – pe 22 decembrie 1989, pleca dintre noi marele Samuel Beckett, scriitorul care a spulberat canoanele aristotelice ale dramaturgiei, publicând, în 1948, faimosul său poem dramatic Așteptându-l pe Godot . O piesă ce a dinamitat cursul firesc al teatrului modern și a stat la bazele teatrului absurdului. De atunci s-au scris mii de cărți, de doctorate, de studii despre această genială piesă.

Cele mai importante întrebări la care au încercat să răspundă toți apologeții și detractorii, în legătură cu Așteptându-l pe Godot , au fost: Cine este Godot? Este oare Dumnezeu, este Soluția, este Haosul, Nimicul? Și ce așteaptă cele două personaje, Vladimir și Estragon, de la acestă ființă, umbră, spirit malefic sau sacru, numitul Godot?…

Valeriu Stancu, unul din cei «frământați» de problema așteptării lui Godot, a mers mai departe și a scris o piesă în care și-a imaginat că Godot… totuși a venit. Și cum se putea numi piesa altfel decât… Venirea .

Debutul lui Valeriu Stancu în dramaturgie, poet recunoscut și iubit de cititorul român și nu numai, este o lovitură de efect major în literatura modernă română.

Iar noi ne-am apucat s-o punem în scenă.

Și premiera va fi exact în ziua de 22 decembrie, când, acum 35 de ani, Samuel Beckett părăsea această «harababură absurdă», pe care noi o numim pompos viață…”

Valeriu Stancu, autorul piesei Venirea, mărturisește că „ este prima mea încercare în domeniul dramaturgiei. Evident, conține elemente din teatrul absurdului, măcar prin faptul că preia, autohtonizîndu-le, două personaje, Vladimir și Estragon, din faimoasa piesă En attendant Godot , a cunoscutului scriitor irlandez Samuel Beckett, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 1969. Am citit piesa la vîrsta ieșirii din adolescență și atît de mult m-a impresionat soarta umilă, fără nici un orizont, a celor două personaje, speranța lor, nicicînd împlinită, în venirea iminentă a unei entități binefăcătoare (ce putea fi un om, Dumnezeu, diavolul…), încît, la bătrînețe, le-am răzbunat zadarnica așteptare, trimițîndu-le pe cap o infinitate de godoți , ca să le facă tot binele din lume. Sau, poate, tot răul? Ieșirea din tipare nu aduce în mod obligatoriu și fericire! Evident, piesa mea nu este, nu are cum să fie, o continuare a scrierii creatorului irlandez, dar, ținînd cont de faptul că ogni scrittura è un’opera aperta (orice scriere este o operă deschisă), și că mulți alți dramaturgi (între ei, prietenul meu încă din vremea debutului, Matei Vișniec) au propus fel de fel de variante de prelungire a unui final ce vine grăbit ca o osîndă , am încercat și eu o posibilă succesiune existențială a celor două personaje, dacă nu reușită, cel puțin inedită.”

Proiectul „Lecturi³” a fost inițiat de Teatrul Național Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista „Alecart”. Spectacolele-lectură au loc lunar, iar publicul are acces gratuit. La finalul fiecărui an, același juriu desemnează o piesă câștigătoare, care urmează să fie transpusă scenic pentru a intra în repertoriul permanent al Naționalului ieșean.

Toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” sunt invitați să trimită piese de teatru la adresa de e-mail

Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/teatru/productia-venirea-de-valeriu-stancu-in-regia-lui-ion-sapdaru-lansata-de-nationalul-iesean-inaintea-craciunului-984529.html

Ultimă oră

Același autor