7.4 C
Iași
16 martie, 2026

Proces “blitz” în cazul avocatului Apetrei Rareș

FINAL… Curtea de Apel Iași a avut nevoie de doar 4 ședințe în care au fost audiați martori, inculpați și reclamanți pentru a lăsa în pronunțare dosarul în care avocatul vasluian a fost trimis în judecată după ce, la începutul anului, polițiștii l-au găsit conducând beat pe drumurile publice și i-au suspendat permisul, apoi a condus și fără permis, fiind depistat în trafic. A refuzat recoltarea de probe biologice, ceea ce i-a adus un nou dosar penal. S-a constatat apoi că nu avea nici asigurarea RCA la mașină, iar, în final, ca să rotunjească seria de infracțiuni, a mai circulat pe drumurile publice și cu autoturismul căruia polițiștii îi ridicaseră plăcuțele de înmatriculare. Și nu sunt puțini cei care se întreabă cum de un avocat cu 20 de ani vechime, despre care colegii spun că nu era vreun neavenit în meserie, ba, din contră, trecea drept un avocat priceput, a ajuns în acest stadiu. Răspunsul pare a fi mai ceva ca un scenariu de telenovelă. Și, ca întreaga poveste să aibă un final demn de telenovele, avocatul s-a mai pricopsit și cu o plângere de amenințare făcută de soția și fiul acestuia.

Dacă, în majoritatea cauzelor penale, procesele se pot întinde pe lungi perioade de timp, iată că magistrații Curții de Apel demonstrează că se poate și altfel. În dosarul în care avocatul vasluian a fost trimis în judecată după ce a fost prins la volan băut, fără permis, a refuzat recoltarea de probe biologice și și-a amenințat familia, judecătorii ieșeni au avut nevoie de patru ședințe pentru a lăsa cauza în pronunțare. În prima ședință au fost audiate persoanele vătămate ca apoi să vină rândul martorilor care au auzit amenințările lui Apetrei la adresa familiei sale. Pățaniile avocatului Rareș Liviu Apetrei, petrecute în cascadă la începutul anului, ar fi putut fi subiect de film, dacă nu s-ar fi concretizat într-o situație extrem de serioasă, și anume o arestare preventivă de 30 de zile. La acea vreme, apropiații avocatului spuneai că toate problemele acestuia i s-ar fi tras după ce o doamnă din Negrești i-ar furat inima. De atunci, avocatul și-ar fi stricat și liniștea în familie, motiv pentru care ulterior s-a ales și cu un ordin de protecție, inițiat de soție și copil. Mai mult, între avocat și femeia din Negrești a apărut la un moment dat și o ruptură care a dus la alte probleme. În încercarea de a recâștiga inima negreștencei, Apetrei nu mai ține cont de nimic și, după ce își făcea curaj cu un pahar, se urca la volan și pleca spre Negrești. A fost prins, beat, la volan și lăsat fără permis. Acest aspect nu prea a contat pentru că, la scurt timp, a fost, din nou, prins beat la volan dar, de această dată și fără permis. Și pentru ca tabloul să fie complet, Apetrei a refuzat recoltarea de probe biologice, iar verificărilor polițiștilor au scos la iveală că nici autoturismul său nu avea toate actele în regulă și avea asigurarea RCA expirată. De reținut este și faptul că Apetrei are un istoric de trei dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. În trecut, a fost trimis în judecată pentru fapte similare, cu condamnări și pedepse cu suspendare. Inclusiv dreptul de a conduce fiind suspendat. În plus, a încercat să inducă în eroare organele de poliție prezentând o identitate falsă. Această situație ridică semne de întrebare legate de respectarea legii de către un avocat, precum și de modul în care astfel de cazuri sunt gestionate în sistemul de justiție și în opinia publică. În cazul în care se confirmă că acesta a încălcat legislația rutieră din nou, ar putea fi necesare măsuri legale suplimentare pentru a asigura respectarea legii și pentru a menține încrederea în sistemul judiciar.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/proces-blitz-in-cazul-avocatului-apetrei-rares/

Ultimă oră

Același autor