Dumnezeu a hărăzit poporului din jurul Carpaţilor o feerie de spaţiu, într-o comuniune cu sufletu-i generos şi înaripat spre înălţimile stelare ale veşniciei. Ca atare, nicio vijelie, oricât de distrugătoare, n-a reuşit să-l dezrădăcineze, dimpotrivă, cavalcada acestora l-a făcut răbdător în statornicia lui, încredinţat că, în marea-i suferinţă, Cel Atotputernic, iubire nesfârşită, nu-şi lasă „fiii” de izbelişte, mai ales când aceştia vremuiesc cu trupul şi se străduiesc să cucerească Timpul cu raţiunea. Prin muncă şi rugă, spre asemănarea cu Pantocratorul. Comunităţile de aici au ştiut dintotdeauna că orice aşezare implică numaidecât un centru de comunicare cu vecia, reprezentat de Biserică. Aşadar, şase zile de trudă şi cea de a şaptea, de odihnă, în legătură harică prin împărtăşire cu merindea nemuririi – Trupul şi Sângele Mântuitorului. Şi, dacă unii au purtat codrul în sufletul lor prinFrunză / Foaie verde , alţii, într-o sublimă frăţietate, au simţit că nu reuşesc să-şi hrănească eternitatea decât sub mantia rugătoare a brazilor, a căror vârfuri zvâcnesc către înălţimile celeste. Aşa au apărut vetre de sihăstrie şi o salbă întreagă de schituri şi mănăstiri în ceea ce se cheamă, cu o infinită nobleţe, „Grădina Maicii Domnului”. A se vedea, în acest sens, două lucrări fundamentale,Vetre de sihăstrie românească şide arhim. Ioanichie Bălan.
Recent, bucovineanul Liviu Papuc (Hop şi eu de la Dorneşti! ) şi-a îmbogăţit bibliografia cu opulPelerinaj sau petrecere? Atracţia mănăstirilor nemţene în România monarhică (Ed. Alfa, Iaşi, 2025), cu prefaţa editorului ediţiei şi cu o consistentă postfaţă semnată de Mircea Platon, universitar revenit la Iaşi din SUA, redactor-şef al revistei fără egal „Convorbiri literare”, unde bogăţia de informaţii din carte a devenit serial de articole. Opul, pe cât de masiv, pe atât de interesant, reuneşte peste 80 de texte din diferite publicaţii ale vremii, oferind unui lector curajos răspunsul la provocatoarea interogaţie din titlu. Şi, fiindcă veni vorba de perioada monarhică, volumul cuprinde câteva pagini unde este prezentată vizita regelui Carol la Văratic, Agapia şi Neamţ, cu o remarcă scăpată din vârful peniţei (o fi fost de gâscă?) precum căcei mai mulţi monahinu se ocupă cu nimic . Şi, ca un ecou, doar pentru urechile altuia, definindu-i, în altă parte, într-un chip demn de o formulă răsărită dintr-o minte în stare pauperă, iar observaţia ne-a amintit de cuvintele Mântuitorului înscrise în veşnicie:Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie, căci Marta partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la (10, 41- 42) În consens cu litera Evangheliei, N. Vlad este impresionat în 1933 de ecoul sunetelor de toacă şi al clopotelor de la Horaiţa, ecou ce străbateMarea Tăcere a locului şi în nesfârşitul spaţiului caută pe Cineva spre a aduce ştire că şi aici, departe de lume, în zvelta biserică Horaiţa, sunt smerite suflete cari se roagă şi-i aduc laude şi mulţumiri. Şi-apoi, e de ştiut că monahii nu-şi afişează nici rugăciunea şi nici ceea ce se cheamă rucodelie. Totuşi, Emil Th. Vasiliu se arată încântat în 1915 de prezenţa unor ateliere, precum cele de la Văratic.
Textele, cum era de aşteptat, inegale ca valoare, sunt o mărturie a popasurilor mănăstireşti ce nu aduc de fiecare dată a pelerinaj. E o lume pestriţă de la oraş în căutare de odihnă şi trataţie adecvată (uneori dezamăgitoare), de aerul ozonat al muntelui, de fermecătoarele privelişti, ba chiar de distracţie, cum erau balurile repetitive de la Bălţăteşti. Ceea ce rămâne, dincolo de câteva sincope, sunt admirabile aprecieri referitoare la viaţa călugărească şi ospitalitatea celor ce s-au afierosit slujirii lui Dumnezeu, la jertfelnicia întru Hristos, cazul Sfintei Teodora de la Sihla, la prezenţa unor inestimabile manuscrise ori cărţi din bibliotecile lavrelor nemţene. Ies în evidenţă însemnările scriitorilor C. Negruzzi (amintirile despre prezenţa la Chişinău a lui Puşkin şi a frumoasei grecoaice Calypso, al cărei craniu e regăsit la osuarul de la mănăstirea Neamţ), a lui M. Sadoveanu, filozofând şi el cu un prieten, în prezenţa osemintelor din gropniţă, lăsându-ne o semilegendară imagine a stareţului Veniamin Piticar de la ctitoria lui Rareş din Râşca (1909), a lui C. Hogaş (…la Agapia numai geniul lui N. Grigorescu a putut pune asprele, dar totuşi destul de măreţele figuri biblice, sub regimul blând al artei moderne ), ori cea a lui A. Gorovei (În Moldova avem monastiri care sunt centre de cultură, precum erau cu veacuri în urmă .) (1934)
Până la urmă, strădania profesorului L. Papuc îi oferă cititorului de azi secvenţe din efortul, uneori disperat, al monahismului românesc de a rămâne pe linia de plutire în contextul secularizării lui Cuza şi de a face faţă unei mulţimi de vilegiaturişti, mai mult sau mai puţin instruiţi, în căutarea unui satisfăcător confort între zidurile mănăstirilor unde e domnitoare sfânta evlavie.
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/18/printre-sihastrenii-de-o-clipa-din-vremea-lui-carol/