Procurorii DNA Constanța l-au trimis joi, 18 decembrie, în judecată pe Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, aflat în prezent în stare de arest preventiv, pentru o serie de infracțiuni grave: luare de mită în formă continuată, spălare de bani și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului unei societăți într-un scop contrar intereselor acesteia.
Totodată, procurorii au trimis în judecată, în stare de libertate, pe V.A.Ș., administrator al unei societăți comerciale, pentru folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia.
Primarul din Mangalia, trimis în judecată pentru mită de peste 600.000 de euro și spălare de bani
Conform anchetatorilor, în perioada 2022–2025, primarul Radu ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, suma totală de 622.233 de euro, legată de emiterea unor documente urbanistice, inițierea unor hotărâri de consiliu local și alte activități specifice funcției sale.
Detaliile presupuselor fapte de corupție sunt spectaculoase:
Anchetatorii susțin că primarul ar fi disimulat mare parte din aceste sume prin achiziția, în 2023, a unui hotel în stațiunea Cap Aurora.
În plus, procurorii au arătat că Radu Cristian i-ar fi instigat pe V.A.Ș. și pe o altă persoană să achiziționeze două autoturisme BMW în valoare totală de 942.284 lei și să achite costurile de service, folosind fondurile societăților administrate de aceștia. Autoturismele ar fi fost utilizate exclusiv de primar, fără a plăti vreo sumă.
Ca urmare a investigațiilor financiare, procurorii au solicitat instanței confiscarea extinsă a sumei de 2.183.199,15 lei, reprezentând venituri nejustificate ale primarului. De asemenea, pentru a asigura confiscarea specială a sumelor primite cu titlu de mită, au fost instituite sechestre asupra unor bunuri imobile aparținând lui Cristian Radu și soției acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea menținerii măsurilor preventive și asigurătorii deja dispuse.