* sistemul energetic, captiv între hârtii speculative și investiții fantomă * „Este ca o vamă internă”, a spus Bolojan, descriind un sistem în care accesul la infrastructură devine o tranzacție paralelă, în afara logicii economice normale
România descoperă, poate prea târziu, dimensiunea reală a unui blocaj uriaș care apasă asupra sistemului energetic național. Declarațiile făcute de premierul Ilie Bolojan au detonat vineri o adevărată bombă politică și economică: rețeaua energetică ar fi fost practic ocupată artificial de investiții speculative, în timp ce proiectele reale nu mai au loc să se conecteze.
Într-o radiografie dură a ultimilor ani, șeful Guvernului a vorbit deschis despre decizii „nelalocul lor”, care au permis apariția unui mecanism ce funcționează ca o barieră invizibilă pentru dezvoltarea energetică a României. Deși țara produce aproximativ 9.000 MW — nivel considerat echilibrul dintre consum și producție — autoritățile au emis avize tehnice de racordare pentru nu mai puțin de 77.000 MW. Practic, de aproape nouă ori mai mult decât poate susține realist sistemul.
O rețea blocată pe hârtie
Premierul susține că o mare parte dintre aceste proiecte nu au fost niciodată gândite pentru a produce energie, ci pentru speculă. Investitori oportuniști ar fi rezervat capacitate în rețea fără obligații reale, fără garanții și fără termene ferme de implementare. Astfel, cine vrea astăzi să construiască efectiv o centrală sau o capacitate de stocare ajunge într-o situație absurdă: trebuie să cumpere drepturile de conectare de la cei care au ocupat deja locul. „Este ca o vamă internă”, a spus Bolojan, descriind un sistem în care accesul la infrastructură devine o tranzacție paralelă, în afara logicii economice normale.
Situația este cu atât mai gravă cu cât România are nevoie urgentă de investiții în stocarea energiei — între 1.000 și 2.000 MW — pentru a stabiliza piața și pentru a reduce volatilitatea prețurilor. Fără aceste capacități, energia produsă în exces nu poate fi păstrată, iar costurile ajung inevitabil la consumatori.
Premierul avertizează însă că repararea sistemului nu va fi simplă. Ani la rând, avizele de racordare au fost acordate fără condiții stricte, fără garanții financiare și fără obligația realizării efective a investițiilor. Acum, autoritățile trebuie să modifice regulamentele și să „elibereze terenul” pentru investitorii reali — un proces complicat juridic și administrativ.
Miza este uriașă: dacă blocajul va fi eliminat și producția va crește cu încă 2.000–3.000 MW, România ar putea vedea, în următorii ani, o scădere a prețului energiei cu 10–20%. O perspectivă care ar schimba radical facturile populației și competitivitatea economiei.
În spatele cifrelor se conturează însă o concluzie dură: sistemul energetic nu a fost blocat de lipsa resurselor, ci de un mecanism birocratic transformat într-o piață paralelă a „hârtiilor”. Iar acum, întreaga economie plătește nota de plată a unor decizii luate fără filtre și fără control real.
România intră astfel într-o cursă contra cronometru: fie curăță rețeaua de proiectele speculative, fie riscă să rămână captivă într-un paradox energetic — cu potențial enorm pe hârtie, dar cu energie scumpă în prize.