12.4 C
Iași
7 martie, 2026

Prefectura Cluj dă afară 8 angajați. Reforma administrației permite un număr maximum de 39 de persoane

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, privind reforma în administrația publică, care prevede reducerea cu 25% a posturilor, astfel că s-a aprobat redimensionarea schemelor de personal ale Prefecturilor și s-a stabilit numărul maxim de posturi aferente .

”La stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum numărul actelor administrative emise ori adoptate de autoritățile administrației publice locale supuse verificării legalității de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor în contextul activităților ce se desfășoară în cadrul acestora, problemele și dificultățile cu care se confruntă, raportat la arealul geografic, volumul activităților legate de legile proprietății etc”, precizează, sâmbătă, MAI.

În consecință, schema de personal din Prefectura Cluj prevede un număr maxim de posturi de 39.

Alături de Cluj, mai sunt încă trei județe cu același număr de angajați: Timiș, Iași și Constanța, iar Prefectura București rămâne cu 45 de persoane.

Prefecturile Covasna, Giurgiu și Ilfov vor avea un număr maxim de angajați de 33, cel mai mic număr.

Noua organigramă, gata în 10 martie

Prefectura Cluj are, în prezent, în organigramă sunt 54 de posturi, din care efectiv sunt ocupate 47, astfel că vor trebui date afară 8 persoane.

”Ministerul Afacerilor Interne – prin subsecretarul de stat coordonator – va coopera în continuare cu prefecții și subprefecții pe bază de dialog și sprijin instituțional pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 7/2026 și o tranziție funcțională în fiecare Instituție a Prefectului”, mai arată MAI.

Toate prefecturile trebuie să transmită, până marți, în 10 martie, la MAI, noua organigramă cu cele 39 de posturi, fără numele aferente.

Noile scheme de personal prevăzute în OUG nr.7/2026 vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2026.

Sursa: https://cluj24.ro/prefectura-cluj-da-afara-8-angajati-reforma-administratiei-permite-un-numar-maximum-de-39-de-persoane-281888.html

Ultimă oră

Același autor