Cazul lui Ion Rîmaru a fost relatat, recent, de publicația independentă rusească Holod.media într-un amplu material sub numele de „Vampirul din București”.
„Femeile din București se temeau să iasă din casă din cauza unui criminal în serie. El își viola victimele și le sugea sângele”, au scris jurnaliștii ruși, care au relatat, pe larg, despre crimele acestuia, dar și de cele ale tatălui său, Florea Rîmaru.
Ion Rîmaru a terorizat Bucureştiul în anii 1970-1971, când a comis 4 crime şi 6 tentative de omor deosebit de grav. Ataca numai noaptea, pe străzile lăturalnice, iar victimele erau femei singure, care plecau sau se întorceau de la serviciu. Rîmaru a primit trei pedepse cu moartea şi a fost împuşcat pe 23 octombrie 1971.
Criminali în serie, din tată în fiu
Subiectul a fost abordat, în trecut, și de „Libertatea”. În 1972 s-a descoperit că şi tatăl lui Ion Rîmaru, Florea Rîmaru, era un criminal în serie căutat de poliţie: el omorâse 5 femei în 1944, într-un mod asemănător cu cel al fiului său.
Reputatul criminalist dr. Constantin Ţurai a făcut parte din echipa care a investigat cele cinci crime comise de Florea Rîmaru în Bucureşti şi descrie faptele în cartea sa, „Enigmele unor amprente”:
Aceste cinci crime au rămas nerezolvate, vreme de 28 de ani. Florea Rîmaru s-a oprit din ucis după ce, de bunăvoie sau pentru că se temea că ar putea fi prins, a părăsit Capitala şi s-a stabilit pe malul Dunării, în Corabia.
Tatăl lui Ion Rîmaru a murit pe 20 octombrie 1972. El a mers în Gara de Nord şi a luat trenul ce ducea spre Caracal. Nu avea bilet, iar atunci când a văzut că se apropie controlorul, a vrut să-l păcălească şi a încercat să treacă în vagonul alăturat, prin afara trenului. Trupul lui a fost găsit în zona Gării Chitila şi, pentru că murise în împrejurări neelucidate, s-a dispus autopsia.
A ajuns pe mâna criminalistului care îl căuta de 28 de ani
După moarte, Florea Rîmaru a ajuns în faţa dr. Constantin Ţurai, care era şeful laboratorului de biocriminalistică din IML.
„În ziua de 23 octombrie 1972, printr-o coincidenţă stranie cu data de 23 octombrie 1971, când fusese executat Rîmaru Ion, se afla pe masa de autopsie de la Institutul Medico-Legal cadavrul lui Rîmaru Florea, tatăl criminalului”, povesteşte profesorul Ţurai, în cartea sa. „Rîmaru Florea era un bărbat în etate de 53 de ani, cu talia măsurând 1,74 m. Concluzia examenului medico-legal fusese că moartea survenise violent şi se datora unui traumatism cranio-cerebral”.
Cu ocazia autopsiei, decedatului i-a fost recoltate şi amprentele, şi „pe când cercetam şi comparam, o străfulgerare mi-a oprit subit respiraţia”, mărturisea dr. Ţurai. Bărbatul aflat pe masa din faţa lui avea aceeaşi „urmă papilară rară, de tip excepţional” precum cea întâlnită în cazul crimelor în serie rămase nerezolvate.
„Am expirat apoi adânc”, spune profesorul, „mi-am revenit şi am continuat, cu răbdare şi deosebită atenţie, analiza acestor desene papilare care se întipăriseră în mintea mea încă din anul 1944. Punctele de coincidenţă stabilite erau suficiente pentru o identificare precisă: Rîmaru Florea era autorul crimelor din urmă cu 28 de ani”.
Învăţăturile unui criminal către fiul său
Florea Rîmaru s-a însurat, în comuna Corabia, cu Ecaterina şi a avut cu ea trei copii. Primul venit pe lume, pe 12 octombrie 1946, a fost Ion, cel care avea să se întoarcă în Bucureşti, pe urmele tatălui, semănând teroare.
Într-o zi, mergând să-și viziteze fiul în căminul studenţesc, când acesta era student la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, Florea Rîmaru a găsit în dulapul fiului un costum de haine plin de pământ, dar şi o pereche de indispensabili şi o pijama murdare de sânge în dreptul picioarelor. Tatăl a declarat în anchetă că Ion i-a mărturisit atunci că „s-a tăiat la picioare, pentru a se linişti, pentru că are sânge prea mult în el. Mi-a arătat şi urmele de tăietură de la ambele picioare”.
Ion Rîmaru şi-a amintit şi el acest episod, la procesul în care a fost condamnat la moarte. El a mărturisit instanţei că atunci „când m-a văzut tăiat la picior şi mână, tata m-a îndemnat să nu mă mai tai, să găsesc o fată şi, dacă nu vrea să meargă cu mine, să o lovesc şi să o violez. Mi-a zis să iau bani de la femei, nu numai să le violez, pentru ca să cumpere casă, iar banii să-i dau lui, fiindcă pe el nu-l întreabă nimeni de unde-i are, că e salariat. Tata m-a învăţat să merg pe ploaie sau să iau maşina, ca să nu vină miliţienii cu câini şi să mă urmărească”.
Ion Rîmaru a mai spus că „în urmă cu un an, tata m-a văzut cu o fată şi mi-a zis atunci că el, dacă ar mai fi tânăr, ar trece-o printr-un fier şi pe urmă ar viola-o. Mi-a spus că şi el în tinereţe a făcut aşa cum mă învaţă pe mine să fac şi nu l-a prins, iar pe mine, dacă mă prinde, nu are să-mi facă nimic, fiindcă sunt bolnav. Tata mi-a mai spus şi că, dacă ar prinde o fată în maşină, ar pune-o în cârlig. Nu vreau să spun că tata e vinovat întru totul, dar are şi el o mare vină, că m-a învăţat să fac ceea am făcut, şi eu n-am putut să rezist la aceste îndemnuri”, mărturisea instanţei tânărul criminal.
Florea Rîmaru a negat acuzaţiile fiului şi a declarat la miliţie că Ion „avea o părere proastă despre femei. Spunea că sunt perverse şi dorea ca, imediat ce a cunoscut o femeie, ea să-i cedeze. Când l-am întrebat de ce atâta grabă, mi-a răspuns că are sângele prea iute”. În afară de declaraţiile lui Ion Rîmaru, anchetatorii n-au avut nicio probă care să-l lege pe tatăl lui de crimele comise în Bucureşti, în anii 1970-1971.
Crimele comise de Ion Rîmaru
În ceea ce-l privește pe Ion Rîmaru, prima sa crimă a avut loc în noaptea de 8/9 mai 1970, pe o stradă aflată chiar în spatele garajului Floreasca. Victima, Elena Oprea, era o tânără care lucra ca ospătar. Ieşise din tură şi plecase de la restaurant cu un autobuz de noapte.
Mai avea câţiva paşi până acasă când, povesteşte Ion Rîmaru, „i-am spus că vreau să mă culc cu ea. Ea nu a vrut şi-a început să zbiere, m-a făcut vagabond şi ţigan. Eu i-am spus să nu zbiere la mine, ea a ţipat, şi eu am lovit-o în cap, şi ea a căzut jos. Eu, fiind şi operat de varicocel (dilatarea venelor – n.r.) la testiculul stâng, am lovit-o cu un fier în cap şi-am luat-o în braţe, ea a zbierat şi mai tare, şi mie mi s-a făcut frică şi-am fugit pe stradă”.
Vecinii, alertaţi de ţipetele femeii, au chemat Salvarea şi Miliţia. Victima a ajuns la spital, dar a doua zi, din cauza rănilor grave de la cap, ea a murit.
„În acea seară nu l-am văzut pe tata acolo, dar ştiam că o să vină şi el, după ce o violam. Eu nu am ştiut că ea poate să moară. Dimineaţa următoare sau în altă zi, ştiu că a venit tata la mine şi i-am povestit şi lui, după care el mi-a cusut pantalonii pe care îi rupsesem pe această stradă”, mărturisea Rîmaru.
„Am mai lovit o fată pe care am violat-o într-un cimitir-viol”, le-a mărturisit judecătorilor Ion Rîmaru.
Victima era o tânără pe care el o urmărise înainte, iar în noaptea de 1/2 iunie 1970, a lovit-o în cap cu o bară de fier, apoi a dus-o pe braţe până în dreptul unui camion parcat şi, ameninţând-o cu cuţitul, i-a cerut să se dezbrace şi să se întindă pe jos. După câteva secunde, i-a făcut semn să se ridice şi să meargă spre cimitirul „Sfânta Vineri” din apropiere. Acolo, a împins-o peste gard, iar tânăra s-a lovit la cap de o piatră funerară. După ce a sărit şi el gardul, Rîmaru a pus-o pe fată să jure în genunchi, în faţa unei cruci, că-l va iubi şi că-l va lua de soţ, apoi a violat-o.
În timpul agresiunii sexuale, victima a fost muşcată de coapse şi de ambii obraji. N-a ucis-o. I-a făcut semn să se îmbrace şi au ieşit din cimitir. Dar înainte de a o să lăsa să plece, Rîmaru i-a luat braţul, a înţepat-o de trei ori cu cuţitul şi i-a supt sângele. La despărţire, i-a cerut să se revadă a doua zi, ameninţând-o că oricum ştie unde o poate găsi. Atunci, pe stradă a apărut un camion şi tânăra a fugit înspre maşină, cerând ajutorul, iar Rîmaru a dispărut. A doua zi, el a mers totuşi să verifice dacă fata a venit ca să-l revadă. A rămas dezamăgit. „Mi-a dat întâlnire şi-a venit miliţia. Eu am văzut că m-a minţit şi vedeam că toate fetele vor să mă mintă”, le spunea Rîmaru judecătorilor.
Ororile greu de imaginat prin care au trecut victimele lui Rîmaru
Pe 4 martie 1971, acesta a omorât o altă femeie, pe Fănica Ilie.
„Am văzut că vine femeia aia de la restaurant şi i-am spus că vreau să mă culc cu ea. Ea a vrut să mă lovească, şi eu atunci m-am speriat şi am lovit-o în cap şi am violat-o.”, a precizat el judecătorilor.
În timpul agresiunii sexuale, victima a fost muşcată de sâni şi de coapse. „Nu a murit când am lovit-o şi violat-o”, susţine Ion Rîmaru, „fiindcă, după ce am violat-o, ea ţipa şi mie mi-a fost frică şi am fugit. Eu cred că s-a asfixiat cu mâneca paltonului sau cu mănuşa. După ce am violat-o, am plecat şi i-am aruncat geanta într-o curte. Am văzut că după mine venea cineva şi a intrat în curtea respectivă. Nu pot să spun dacă a fost tata sau altă persoană”.
Fănica Ilie a fost găsită moartă, a doua zi de dimineaţă. După urmele de muşcături găsite pe corpul ei, anchetatorii au realizat un mulaj dentar al criminalului. Dar nu au reuşit să-l prindă imediat, iar după o lună, în noaptea de 8/9 aprilie 1971, Rîmaru a plecat din nou la vânătoare. Era înarmat, de data aceasta, şi cu un topor.
Femeia atacată, Gheorghiţa Popa, avea 35 de ani şi lucra ca ospătar. După ce a doborât-o cu toporul, Rîmaru a înjunghiat-o cu cuţitul şi apoi a violat-o. Şi pe trupul acestei victime s-au găsit urme de muşcături. Iar într-un container de lângă locul crimei, a fost descoperită o fâşie de pânză murdară de sânge, pe care Rîmaru o folosise ca să-şi bandajeze mâna rănită. Bănuind că el o aruncase, anchetatorii au stabilit grupa sanguină a criminalului: A2, tip secretor. Acelaşi rezultat a ieşit şi la analiza petelor de spermă găsite la locul crimei.
După o lună, în noaptea de 4/5 mai 1971, Rîmaru a ucis-o pe Mihaela Ursu. Femeia de 39 de ani, de profesie asistent universitar, a fost şi violată. Sub trupul ei, criminaliştii au găsit o adeverinţă medicală eliberată de Spitalul Studenţesc. Iar acea hârtie, îmbibată cu sânge şi apă, avea să devină cheia care a dus la rezolvarea întregului şir de crime.