„Din cercetări a rezultat că începând cu anul 2019, trei persoane, membre ale aceleiaşi familii, ar fi realizat venituri din executarea lucrărilor de construire a monumentelor funerare şi prestarea de servicii funerare, atât în nume propriu, cât şi în numele unor persoane juridice, fără a le înregistra în evidenţele contabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, informează, joi, Poliţia judeţeană Bacău.
Miercuri, 29 octombrie, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut două percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, în oraşul Buhuşi. În urma descinderilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri şi mijloace de probă, dar şi sume mari de bani, mai exact peste 26.000 de euro şi 36.000 de lei.