8.5 C
Iași
18 martie, 2026

Permis fals cu însemne bulgăreşti, descoperit de poliţiştii de frontieră din Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean bulgar care avea asupra sa un permis de conducere fals, cu însemnele autorităţilor din Bulgaria.

În data de 14 martie a.c., în jurul orei 01.55, în PTF Oancea – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 30 de ani, cetăţean al Republicii Bulgaria, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi bagajelor, ocazie cu care, în portofelul bărbatului, a fost descoperit un permis de conducere cu datele şi fotografia acestuia, purtând însemnele autorităţilor din Bulgaria.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/permis-fals-cu-insemne-bulgaresti-descoperit-de-politistii-de-frontiera-din-oancea.html

Ultimă oră

Același autor