8.2 C
Iași
19 decembrie, 2025

Patriarhia Română și-a lansat propria platformă de streaming. Ce se poate urmări pe Trinitas Film

Lansarea Trinitas Film marchează un pas important în strategia de dezvoltare digitală a Televiziunii Trinitas TV, consolidând prezenţa acesteia în mediul online şi oferind publicului creştin o alternativă relevantă şi coerentă în peisajul platformelor de streaming.

Trinitas Film îşi propune să devină astfel un reper în domeniul filmului documentar religios şi al producţiilor audiovizuale de inspiraţie creştină, contribuind la promovarea culturii, credinţei şi identităţii creştin-ortodoxe în spaţiul digital. Această iniţiativă răspunde transformărilor majore din domeniul audiovizual şi noilor obiceiuri de consum media, oferind publicului acces la conţinut de calitate, într-un format modern, flexibil şi accesibil oricând şi oriunde.

Platforma este organizată momentan în jurul a două cataloage principale: Trinitas Film – catalogul de conţinut la cerere (VoD) şi Trinitas Live – catalogul de transmisiuni în direct.

În catalogul Trinitas Film, utilizatorii pot descoperi peste 150 de filme documentare religioase, culturale, sociale şi istorice, organizate pe categorii tematice. În perspectivă, platforma va include şi filme artistice cu tematică spirituală şi morală, serii de scurtmetraje, podcasturi video şi producţii muzicale religioase.

Catalogul Trinitas Live oferă acces permanent la fluxul live al Televiziunii TRINITAS TV, incluzând programul curent al postului, slujbele oficiate zilnic la Catedrala Patriarhală istorică şi, în perspectivă, la Catedrala Naţională, precum şi alte evenimente religioase şi culturale transmise în direct. Grila de programe este integrată în platformă, oferind informaţii despre emisiunile curente şi viitoare.

Trinitas Film oferă utilizatorilor funcţionalităţi moderne de streaming: cont personal, profiluri multiple, reluarea vizionării, liste de favorite, recomandări editoriale, redare pe mai multe dispozitive şi notificări personalizate. Platforma permite inclusiv redarea conţinutului cu ecranul închis, o funcţie utilă pentru utilizarea pe dispozitive mobile.

Modelul de acces este unul mixt: o parte din conţinut este accesibilă gratuit, iar accesul complet se realizează pe bază de abonament, la un cost de 2 euro pe lună, cu posibilitatea alegerii unor abonamente pe 6 sau 12 luni la preţuri reduse. Abonamentul oferă acces integral la catalogul de filme documentare, vizionare fără publicitate şi utilizarea tuturor funcţionalităţilor platformei. Fondurile obţinute din vânzarea abonamentelor vor constitui un sprijin din partea utilizatorilor pentru susţinerea producţiei de noi filme documentare şi producţii cu conţinut religios, precum şi pentru întreţinerea şi dezvoltarea durabilă a platformei.

Platforma este destinată publicului din România, dar este accesibilă şi internaţional, adresându-se comunităţilor româneşti din diaspora şi tuturor celor interesaţi de spiritualitatea creştin-ortodoxă.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/patriarhia-romana-si-a-lansat-propria-platforma-de-streaming-ce-se-poate-urmari-pe-trinitas-film–1821657.html

Ultimă oră

Același autor