Ora de vară 2026: când se dau ceasurile înainte cu o oră și vom dormi mai puțin. Efecte asupra organismului

Ora de vară 2026: România respectă în continuare sistemul orei de vară, prin care ceasurile sunt date înapoi cu o oră. Această schimbare se face în perioada în care ziua este în creștere și astfel poate fi folosită mai mult lumina naturală.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE).

Schimbările de oră în Europa sunt sincronizate. Conform legislaţiei UE actuale, ora de vară începe în ultima duminică a lunii martie şi se încheie în ultima duminică a lunii octombrie.

Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

Ora de vară 2026: când se dau ceasurile înainte cu o oră

În România, trecerea la ora de vară în 2026 se faceîn noaptea de sâmbătă, 28 martie spre duminică, 29 martie .

În această noapte, ora 3.00 devine ora 4.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (în 2026, 25 octombrie).

Trecerea la ora de vară. Cum poate influența organismul uman

Pierderea unei ore de somn cauzată de trecerea la ora de vară poate provoca modificări hormonale prin creșterea cortizolului. În urma acestora pot apărea și tulburări de ritm sau creșteri ale tensiunii arteriale.

”Trecerea la ora de vară, din punct de vedere cardiovascular, poate să ne determine modificări mai ales atunci când există privare de somn sau crește stresul fizic-psihic în această perioadă.

Este nevoie, în perioada dinaintea schimbării orei, de adaptarea treptată a programului de somn.

Deci să încercăm să ne obișnuim cu viitoarea oră care se va schimba, în sensul să ne odihnim puțin mai bine, să avem o alimentație mai echilibrată, bogată în legume, în fructe, nu mâncăruri grele”, spune prof. univ. dr. Florin Mitu, șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Recuperare Iași, potrivit Agepres.

Dacă avem o alimentație bogată în legume, în fructe, acumulăm din alimentație acești electroliți. Dacă nu, mai putem suplimenta, pentru două-trei luni, cu suplimente din diferite preparate, precum magneziul sau potasiul, câte 1-2 comprimate pe zi, mai spune specialistul.

Cum s-a ”inventat” ora de vară

Omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri american Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră. Acesta menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui.

Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomolog care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi care a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit Agerpres.

Cum s-a aplicat sistemul orei de vară în lume

Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional („Daylight saving time” – DST sau „summer time”), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă cuprinsă între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. În general nu se aplică pe continentele America de Sud, Africa, Asia şi Australia. În 2024, nu număr de 177 de state nu aplică „ora de vară”.

Ora de vară în România

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, potrivit www.astro-urseanu.ro.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 se stabilește că:

„În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”.

Ora de vară în Europa

Ţările care aplică sistemul orei de vară în Uniunea Europeană (UE) sunt Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania, dar şi majoritatea celorlalte state, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii, Norvegia şi Elveţia.

Ţările europene care nu schimbă ora sunt Rusia, Islanda şi Belarus. Unele ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.

Sursa: https://alba24.ro/ora-de-vara-2026-cand-se-dau-ceasurile-inainte-cu-o-ora-si-vom-dormi-mai-putin-efecte-asupra-organismului-1126401.html

Ultimă oră

Același autor