Cordotomia este operația inovatoare care vine în sprijinul pacienților cu cancer în stadii terminale, având scopul de a elimina durerea extremă care nu mai poate fi controlată prin tratamentele clasice. Intervenția funcționează prin întreruperea semnalului durerii de la măduva spinării către creier, oferind pacientului alinare și șansa la o viaţă mai normală.
Cordotomia este o procedură minim invazivă concepută pentru a ajuta pacienții cu cancer atunci când tratamentele convenționale nu mai dau rezultate. Aceasta contribuie la controlul durerii severe, permițând pacientului să-și îmbunătățească calitatea vieții și să desfășoare mai ușor activitățile zilnice.
„Prin această intervenţie practic întrerupem conducerea durerii de partea dureroasă către creier şi atunci pacientul se mişcă normal şi nu mai simte durerea. Practic durează un an şi se poate repeta. Pacientul este redat vieţii. Trăiesc mai mult şi au o pondere de viaţă mai lungă”, a afirmat dr. Ovidiu Palea, Medic Primar Anestezie și Terapie Intensivă.
Obiectivul operației: reducerea medicaţiei
Pacientul care a fost operat se confruntă de trei ani cu o tumoare pulmonară, iar tratamentele aplicate până acum nu au mai avut niciun efect, fiind nevoie de intervenţie chirurgicală.
„Pentru ca această procedură să aibă succes, avem nevoie de o echipă. În acest spital avem neurologi, oncologi și, cel mai important, un radiolog intervenționist foarte dedicat. Scopul este reducerea medicației, în special a opioidelor, astfel încât pacientul să fie mai treaz și calitatea vieții să se îmbunătățească.Am găsit o soluţie, alături de contribuţia Casei Naţionale, prin fundaţia noastră „Crede în Medicină” să susţinem această intervenţie, şi este gratuită”, a adăugat dr. Ovidiu Palea, Medic Primar Anestezie și Terapie Intensivă.
Pacientul operat s-a trezit fără dureri, un rezultat care arată cât de eficientă este această procedură, iar faptul că poate fi realizată acum și în țara noastră reprezintă un progres important pentru medicina românească.