16.5 C
Iași
2 noiembrie, 2025

O ultimă șansă de dregere a busuiocului. Cu zero victorii în acest sezon, Politehnica se duelează cu o echipă foarte modestă

Astăzi, de la ora 16:00, Poli joacă la Brăila cu una dintre cele mai slabe echipe din competiție, Cuza Pirates, care are tot zero puncte. În ciuda parcursului modest, Poli are mari șanse de a juca în play-off, ca urmare a ciudatului sistem de disputare a campionatului.

În acest sezon, Liga I de baschet a reunit la start 23 de formații (între care și opt „sateliți” ai cluburilor din Liga Națională), împărțite în patru grupe. Poli a fost repartizată în Grupa D, singura cu doar cinci trupe, două dintre acestea fiind grupări secunde ale unor cluburi din prima ligă. Astfel, Iașul trebuie să treacă doar de Cuza Pirates pentru a juca în prima grupă valorică după sezonul regulat.

În play-off se califică primele două clasate din fiecare grupă, rezultatele cu „sateliții” neluându-se în considerare la final. În faza a doua a campionatului vor mai fi alte două grupe, una a grupărilor secunde ale cluburilor din elită și un play-out.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-ultima-sansa-de-dregere-a-busuiocului-cu-zero-victorii-in-acest-sezon-politehnica-se-dueleaza-cu-o-echipa-foarte-modesta–1809304.html

Ultimă oră

Același autor