Ce a pierdut America în Iran?
Spre ce duce ”operațiunea militară specială” americană?
Am punctat aici câteva din elementele de bază ale eșecului inițial al lui Trump. Al lui Trump, nu al Americii, pentru că e clar că toată excursia din Iran nu a fost decisă de militarii experimentați de la Pentagon, nici nu a fost negociată de experții Secretariatului de Stat și nici nu s-a ținut cont de informațiile comunității de intelligence de peste Atlantic. Au decis la Mar-a-Lago între două cocktailuri și un dans, ca în serialele cu Bond. Din nefericire, imaginea șifonată este cea a Americii. Concluzia, după o lună, este că USA nu a reușit militar, nu a reușit diplomatic, nu a reușit tehnologic, nu a reușit să coaguleze pentru a zdrobi regimul dictatorial de la Teheran. A produs doar o busculadă și pare acum fără soluții anticipate și proiectate cu mult înainte, așa cum se face de zeci de ani în planificarea strategică militară de peste Ocean.
Operațiunea militară specială a americanilor nu a generat nimic: regimul nu a căzut, deși era la limită; din contră, atacul extern l-a relegitimat total spre disperarea opoziției, iar mullahii au blocat una dintre cele mai importante coridoare de comerț al hidrocarburilor: strâmtoarea Ormuz, generând efecte gigantice pe planetă. Și, cred, fără a fi specialist pe zonă strategică militară, doar prin prisma pregătirii istorice și a studiului doctoral al unor elemente de război din trecut, că o invazie pe repede înainte, generată de un diletant ca secretarul „Războiului”, ar putea înlocui eșecul „operațiunii militare speciale” americane cu un nou Vietnam.
Ștefăniță Radu este profesor, doctor în Istorie Contemporană (problematică pericolul rus în spațiul românesc), colonel informații (r), expert în cunoaștere și contracarare amenințări interne și externe la securitatea națională
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-luna-de-razboi-in-iran-spre-un-trumpvietnam–1847429.html