9.4 C
Iași
4 noiembrie, 2025

O infirmieră din Bihor a fost reținută după ce a bătut cu nuiaua o pacientă cu dizabilități. Autoritățile fac controale

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei infirmiere (45 de ani) din comuna Bratca, cercetată pentru purtare abuzivă în raport cu infracțiunea de lovire sau alte violențe.

„În timp ce aceasta se afla în curtea unui centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități, din localitatea Bratca, județul Bihor, unde își desfășura activitatea în calitate de infirmieră, ar fi agresat o tânără, de 20 de ani, persoană internată în cadrul centrului, prin lovire cu o nuia. În același context, un bărbat, de 36 de ani, internat în centru, ar fi agresat-o pe tânără, prin lovire cu piciorul. În urma agresiunii, tânăra a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 2 și 3 zile de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ.

În ceea ce îl privește pe bărbatul de 36 de ani, internat în centru, acesta urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea prezenței discernământului.

Luni, polițiștii anunțaseră că s-au autosesizat, după ce imagini cu agresiunea au fost postate online.

Pe de altă parte, într-un punct de vedere transmis, luni, de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, la solicitareaAgerpres, se arată că instituția a început o anchetă administrativă internă.

Instituția a subliniat că astfel de fapte sunt „total inacceptabile” și că a luat unele măsuri urgente, între care sesizarea Poliției și Parchetului, suspendarea din funcție a persoanei implicate până la finalizarea verificărilor, evaluarea stării fizice și psihice a victimei și acordarea sprijinului necesar, dar și verificarea întregii activități a centrului.

„Dorim să precizăm că persoana implicată este o angajată cu experiență, cunoscută anterior ca fiind responsabilă și implicată în activitatea centrului. Totuși, acest incident ar putea fi rezultatul unei stări de suprasolicitare accentuată, în condițiile în care unitatea respectivă funcționează de o perioadă îndelungată cu un deficit de personal de 10,5 posturi”, se arată în punctul de vedere.

Reprezentanții DGASPC au precizat că, la nivelul întregii instituții, deficitul de personal este de 157,5 posturi, „ceea ce afectează semnificativ capacitatea de a asigura continuitatea și calitatea serviciilor sociale”.

Conform sursei citate, chiar și acest deficit „nu justifică în niciun fel comportamentul inacceptabil din imagini”, iar instituția „condamnă cu fermitate orice formă de violență, abuz sau tratament degradant aplicat persoanelor aflate în îngrijire”.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/justitie/o-infirmiera-din-bihor-a-fost-retinuta-dupa-ce-a-batut-cu-nuiaua-o-pacienta-cu-dizabilitati-autoritatile-fac-controale/

Ultimă oră

Același autor