11 C
Iași
12 martie, 2026

Numărul burselor crește la Universitatea de Științele Vieții din Iași. Aproape 40% dintre studenți vor primi sprijin financiar

Pentru semestrul al II-lea, Ministerul Educației și Cercetării a alocat universității 350 de burse sociale finanțate din fonduri europene. Valoarea unei astfel de burse este de 925 de lei pe lună, însă conducerea universității a decis să completeze diferența până la 950 de lei, astfel încât acestea să fie egale cu bursele sociale finanțate de la bugetul de stat.

Pe lângă bursele sociale, universitatea oferă și 27 de burse de campus, fiecare în valoare de 1.000 de lei pe lună. Acestea sunt destinate studenților care desfășoară activități în cadrul Stațiunii de cercetare și practică studențească „Vasile Adamachi”, unde lucrează câte patru ore pe zi, însumând aproximativ 80 de ore pe lună.

Sprijinul financiar nu se oprește aici. Alți 20 de studenți vor primi suport pentru masă la cantina universității, iar 26 de burse sportive vor fi acordate celor care au obținut rezultate notabile în competiții. În plus, universitatea are în vedere și susținerea studenților implicați în activități științifice sau extracurriculare.

Potrivit unui comunicat, în ceea ce privește cuantumul burselor, studenții pot primi:

„Ministerul Educației și Cercetării a afișat listele cu beneficiarii burselor finanțate prin fonduri europene, iar universitatea noastră este eligibilă cu 350 de studenți. În total, aproximativ 1200 de burse vor fi alocate la nivelul universității. Raportat la numărul de studenți, putem spune că aproximativ 38% dintre aceștia beneficiază de burse, un procent mai mare decât în semestrul I, fapt care ne bucură”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale la USV Iași.

Prin extinderea programului de burse, universitatea își propune să ofere studenților sprijin atât pe plan social, cât și academic, facilitând accesul la educație și încurajând performanța.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/numarul-burselor-creste-la-universitatea-de-stiintele-vietii-din-iasi-aproape-40-dintre-studenti-vor-primi-sprijin-financiar–1842548.html

Ultimă oră

Același autor