Nouă oferte au fost depuse, marți, la procedura de achiziție lansată pentrusupervizarealucrărilor pe tronsonul 2 al sectorului ieșean din autostrada A8 (Moțca – Ungheni). Contractul vizează segmentulTârgu Frumos – Lețcani , cu o lungime de aproape, unul dintre cele mai complexe loturi ale autostrăzii din zona Iașului.
Valoarea estimată a contractului de supervizare este de aproximativ57 de milioane de lei , iar durata totală ajunge la peste 9 ani. Din acest interval, circa 4 ani sunt alocați etapei de proiectare și execuție a lucrărilor, restul reprezentând perioada de garanție.
La licitație s-au înscris atât companii cunoscute de inginerie și consultanță, cât și asocieri internaționale:
Supervizorul desemnat va avea responsabilitatea de a urmări întregul derulaj al contractului, astfel încât proiectul să fie realizat în termen, în limita bugetului stabilit și la standardele de calitate prevăzute în documentația tehnică și în legislația în vigoare.
Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), tronsonul Târgu Frumos – Lețcani presupune o infrastructură complexă. Documentația prevede realizarea a 33 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de aproape 8 km. Cel mai lung pasaj va traversa râul Bahlui și va aveapeste un kilometru lungime . De asemenea, sunt incluse două tunele și trei noduri rutiere majore: la Podu Iloaiei, la Lețcani și la drumul de legătură cu DN 28.
Pentru a grăbi punerea în funcțiune a porțiunii care va prelua traficul de tranzit din Podu Iloaiei, CNIR a prevăzutpunctaj suplimentar pentru constructorii care își asumă finalizarea , într-un termen accelerat, a unui segment de circa 4 kilometri, curol de centură ocolitoare.
În cadrul aceluiași proiect vor fi realizate și două drumuri de legătură: unul cu două benzi, spre DN 28D (centura Iași), cu o lungime de peste 5 km, și un altul cu patru benzi, către DN 28, pe un traseu de aproape 8 km.
Autostrada A8 este considerată unul dintre cele mai importante proiecte rutiere de la nivel național, iar tronsonul dintre Târgu Frumos și Lețcani este esențial pentruconectarea Iașului la rețeaua națională de autostrăzi.
Sursa: https://apix.ro/noua-oferte-pentru-supervizarea-lucrarilor-la-autostrada-targu-frumos-letcani/