Ancheta declanșată după moartea medicului Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, avansează cu noi verificări și probe analizate de specialiști. Miercuri, 29 octombrie, anchetatorii au ridicat autoturismul personal al doctoriței, care urmează să fie percheziționat în cadrul investigației.
Potrivit surselor judiciare, vehiculul va fi supus unei examinări amănunțite, pentru a stabili dacă în interior se află elemente relevante în stabilirea cauzelor decesului. În același timp, în camera de gardă unde a fost găsit trupul neînsuflețit al medicului, anchetatorii ar fi descoperit mai multe seringi și o fiolă de propofol, un anestezic puternic folosit frecvent în intervențiile chirurgicale. Conform primelor ipoteze analizate, există posibilitatea ca substanța să fi fost administrată chiar de către medic, însă verificările continuă.
În paralel, medicii legiști finalizează în cursul zilei de miercuri necropsia menită să stabilească cauza exactă a decesului. Rezultatele analizelor preliminare vor fi transmise procurorilor care instrumentează cazul.
Familia Ștefaniei Szabo a formulat o cerere oficială prin care solicită ca la procedura medico-legală să participe și un expert independent, pentru a garanta transparența și corectitudinea investigației. Membrii familiei au declarat că vor să se asigure că toate etapele sunt efectuate cu maximă rigoare.
De asemenea, sunt în desfășurare analize toxicologice, probele fiind trimise către Institutul Național de Medicină Legală (IML). Rezultatele testelor vor fi disponibile în următoarele zile și vor contribui la conturarea unei concluzii clare privind substanțele care s-ar fi putut afla în organismul medicului în momentul decesului.
Autoritățile continuă cercetările în mai multe direcții, analizând inclusiv eventuale circumstanțe medicale sau profesionale care ar fi putut influența tragicul eveniment. Ancheta rămâne în derulare, iar rezultatele oficiale ale autopsiei și testelor de laborator vor fi esențiale pentru stabilirea cauzei finale a morții.
Colegii doctoriței moarte în timpul gărzii la spital reacționează dur
Moartea neașteptată a doctorițeiȘtefania Szabo, în vârstă de 37 de ani, survenită în timpul unei gărzi la Spitalul Județean Buzău, a provocat un val de durere și consternare în rândul personalului medical. Marți seară, colegii săi s-au adunat în fața unității spitalicești pentru un moment de reculegere, în semn de respect și solidaritate, evocând devotamentul și profesionalismul care o caracterizau.
Cei care au lucrat alături de ea au povestit că, în ultimele luni, medicul părea tot mai obosită, însă nu a lipsit nicio zi de la serviciu, motivând că pacienții au nevoie de ea. „Era o persoană extrem de dedicată, muncea fără pauze și, deși se vedea că e epuizată, refuza să plece acasă. Nu voia să lase sala de operație descoperită”, au mărturisit colegii săi.
Conform informațiilor prezentate de jurnalista Carla Tănasie, Ștefania Szabo urma untratament cardiac ușor, iar în ultima perioadă acuza o stare accentuată de oboseală. Trupul neînsuflețit al medicului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, iar autopsia urmează să stabilească exact cauza decesului. Printre ipotezele analizate de legiști se află un posibil stop cardio-respirator cauzat de suprasolicitare, dar și eventualitatea unei afecțiuni nediagnosticate.
Colegii descriu o persoană discretă, modestă și extrem de implicată în activitatea profesională. Una dintre colegele sale a declarat, vizibil marcată de pierdere:„Am văzut-o de multe ori extenuată, fără vlagă. I-am spus să plece acasă, să se odihnească, dar mi-a răspuns: «Nu pot, trebuie să intru în sală.» Așa era ea – mereu prezentă, indiferent de efort. Cu plecarea ei, o parte din sufletul spitalului s-a stins.”