O ambulanță aparținând substației Onești a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost distrusă de un incendiu izbucnit în mers, joi, în jurul orei 12.00, pe raza localității Strunga, în județul Iași. Membrii echipajului au reușit să se autoevacueze la timp și să scoată din autosanitară echipamente medicale esențiale, evitând totodată riscul unei explozii.
Potrivit informațiilor furnizate de Ambulanța Onești, autosanitara, unRenault fabricat în 2019 , cu aproximativ680.000 de kilometri la bord , se întorcea de la Iași după ce predase o pacientă la o unitate medicală.
La scurt timp după plecare, în dreptul localității, ambulanța a luat foc în mers. În vehicul se aflau asistentaSimion Claudia-Cătălina și ambulanțierulCrăciun Costel-Viorel , care au reușit să se evacueze înainte ca autosanitara să fie cuprinsă complet de flăcări.
Cei doi au intervenit rapid pentru a scoate din vehicultuburile de oxigen , evitând astfel pericolul unei explozii. De asemenea, au reușit să recuperezetarga și o parte din aparatura medicală , inclusiv defibrilatorul, rucsacul de urgență, trusele medicale și un injectomat. Obiectele personale ale echipajului au rămas însă în cabina medicală, distrusă de incendiu.
Incendiul a fost stins ulterior de pompieriiInspectoratului pentru Situații de Urgență Iași , care au intervenit la fața locului.
Reprezentanții ambulanței atrag atenția că incidentul evidențiazăgradul ridicat de uzură al autosanitarelor , folosite aproape continuu, de la o tură la alta, fără perioade de repaus, inclusiv pe drumuri dificile din mediul rural.
„Ne dorim ca, din postura de salvatori, să nu ajungem victime”, au transmis reprezentanții echipajului, exprimând speranța ca acesta să fieultimul incident de acest tip .