-5.6 C
Iași
1 februarie, 2026

Națiunea care rămâne fără râsete. Iașul, unul dintre ultimele bastioane ale copilăriei, în România

* după București, care are în plată 364.301 minori, Iașul domină topul tinerei generații, cu 201.577 copii * mai mult, în timp ce Capitala pierde copii pe bandă rulantă (minus 2.151 într-un singur an), Iașul a crescut cu 1.133 minori * Suceava vine puternic din urmă, cu 133.096 copii * doar 0,13% din bugetul total al alocațiilor ajunge la copiii ucraineni – o sumă ridicolă, transformată artificial într-un dușman de serviciu

România intră într-o criză a copiilor fără precedent, iar ceea ce până ieri era doar o problemă „de specialitate” a devenit astăzi o bombă demografică care ticăie chiar sub ferestrele noastre. Statul recunoaște situația în documente groase, pline de fraze fără nerv, dar realitatea, tradusă pe limba oamenilor, este crudă și șocantă: nu mai avem copii, nu mai avem creșe, nu mai avem timp. Iar viitorul se subțiază, an după an, până la dispariție.

În timp ce miniștrii vorbesc despre „strategii” și „viziuni pe termen lung”, părinții din Iași și din toată Moldova trăiesc coșmarul de zi cu zi: copilul a venit pe lume, dar statul n-a mai ajuns. Alocațiile au rămas înghețate, prețurile au explodat, iar grădinițele au devenit un lux pentru cei cu noroc sau relații. Creșele? Un mit urban. Dacă nu ai bunici disponibili, alegerea este simplă și dureroasă: renunți la serviciu sau renunți la ideea de copil.

Paradoxal, Iașul este unul dintre ultimele bastioane ale copilăriei din România. După București, care are în plată 364.301 minori, Iașul domină topul tinerei generații, cu 201.577 copii. Mai mult, în timp ce Capitala pierde copii pe bandă rulantă (minus 2.151 într-un singur an), Iașul a crescut cu 1.133 minori. Suceava vine puternic din urmă, cu 133.096 copii, iar Clujul, Constanța, Bacăul, Timișul și Prahova completează un top care arată clar unde mai pulsează viața… și unde se stinge.

La polul opus, județe întregi se golesc de copii. Tulcea și Mehedinți sunt deja zone roșii demografic, cu sate îmbătrânite și școli care trag obloanele. România nu mai pierde populație în tăcere. România rămâne fără viitor.

Statul recunoaște, aproape rușinat, că singura politică ce a produs efectiv copii în ultimii ani a fost Programul de fertilizare in vitro. Peste 1.300 de copii s-au născut astfel, iar alte peste 7.000 de familii stau la coadă, cu speranța strânsă în pumni. Pentru ele, voucherul de 15.000 de lei nu este un cadou, ci ultima șansă la normalitate. În rest? Promisiuni sterile, exact ca rezultatele.

Între timp, alocațiile copiilor au rămas blocate în trecut. 292 de lei pentru un copil care crește într-o Românie sufocată de scumpiri. 719 lei pentru un bebeluș sau un copil cu dizabilități. Statul spune „nu se poate mai mult”, dar evită să spună ce urmează când nu se mai poate deloc. Când părinții cedează. Când tinerii pleacă. Când maternitatea devine un risc financiar, nu o bucurie.

Ca să fie tabloul complet, în spațiul public a fost aruncată o perdea toxică de fum: copiii refugiați din Ucraina. „Ne iau banii!”, se strigă. Realitatea? Doar 0,13% din bugetul total al alocațiilor ajunge la copiii ucraineni. O sumă ridicolă, transformată artificial într-un dușman de serviciu. România nu-și pierde copiii din cauza refugiaților. România și-i pierde din propria nepăsare.

Ministerul admite și un adevăr pe care părinții îl știu de mult: lipsa creșelor și a grădinițelor îi face pe tineri să renunțe la ideea de familie. Promisiunile sună frumos – creșe în blocuri ANL, bani din PNRR, parteneriate interministeriale. În realitate, părinții se lovesc de uși închise, liste interminabile și ridicări din umeri.

România a ajuns într-un punct critic. Nu mai vorbim despre statistici, ci despre o țară care rămâne fără râsete de copii. Școli care se închid. Sate care dispar. Orașe care funcționează pe avarie demografică. Iar dacă statul va continua să creadă că natalitatea se rezolvă cu hârtii și comunicate, viitorul va veni… dar fără generații care să-l trăiască.Daniel BACIU

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/natiunea-care-ramane-fara-rasete-a-ia-ul-unul-dintre-ultimele-bastioane-ale-copilariei-in-romania–217593742.html

Ultimă oră

Același autor