-3.6 C
Iași
21 ianuarie, 2026

Nababii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară se plâng că reducerea salariilor le afectează activitatea

Cea mai vizibilă schimbare este la nivelul conducerii ASF. Indemnizația netă lunară a președintelui Alexandru Petrescu a fost diminuată cu aproximativ 30%, coborând de la peste 12.500 de euro la circa 8.800 de euro, conform. Reduceri similare au fost aplicate și celorlalți membri ai Consiliului, inclusiv vicepreședinților și membrilor neexecutivi, ale căror venituri au scăzut cu mii de euro lunar.

Tăierea salarială nu s-a limitat însă la funcțiile de conducere. Toți angajații ASF au fost afectați de reducerea generală de 30% a salariilor, ceea ce a dus la o reașezare semnificativă a grilei de venituri. Dacă înainte de reformă salariul mediu net depășea 13.500 de lei, după aplicarea noilor prevederi acesta a coborât la aproximativ 9.500 de lei, adică sub pragul de 2.000 de euro. Salariul minim din instituție a fost redus la puțin peste 4.000 de lei net, iar plafonul maxim a ajuns la 27.000 de lei, după desființarea tuturor funcțiilor de director general.

ASF subliniază că, în mandatul actualei conduceri, nu au existat angajări noi și nu au fost acordate sporuri sau beneficii suplimentare, iar numărul total de angajați era deja în scădere înainte de restructurare.

Restructurarea ASF și efectele reformei: posturi desființate, procese în instanță

Pe lângă reducerile salariale, reforma a adus și tăieri de posturi. Dintr-un total de 544 de poziții existente în organigrama ASF, 75 au fost eliminate, dintre care 33 erau ocupate. În total, 38 de angajați au fost afectați direct: 17 au primit preavize de concediere, iar alți 21 au plecat prin acordul părților. Instituția precizează că nu au fost acordate salarii compensatorii și că posturile desființate erau, în principal, poziții de suport.

Conducerea ASF avertizează însă că diminuarea personalului ar putea avea consecințe pe termen mediu și lung, mai ales în contextul extinderii atribuțiilor impuse de noile reglementări europene, care vizează domenii precum digitalizarea, inteligența artificială, sustenabilitatea și activele digitale.

Reforma nu a rămas fără reacții. Sindicatul ASF și o parte dintre angajați au contestat în instanță reducerea salariilor, solicitând suspendarea aplicării măsurii. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel București, cu un prim termen stabilit la începutul lunii februarie. Acțiunea vine pe fondul unui context mai larg, în care salariați din mai multe autorități de reglementare – inclusiv ANRE și ANCOM – au apelat la justiție pentru a bloca sau amâna aplicarea reformei guvernamentale.

ASF, ANRE și ANCOM sunt instituții autofinanțate, ale căror venituri provin din taxe aplicate sectoarelor pe care le supraveghează, costuri care se regăsesc ulterior în facturile plătite de consumatori. Tocmai acest argument a fost invocat de Guvern pentru a justifica reducerea cheltuielilor, într-o zonă a administrației publice percepută de ani de zile ca fiind privilegiată.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/nababii-de-la-autoritatea-de-supraveghere-financiara-se-plang-ca-reducerea-salariilor-le-afecteaza-activitatea–1829097.html

Ultimă oră

Același autor