Sâmbătă, 21 martie 2026, la Iași, s-a desfășurat „Cupa Ștefan cel Mare” la kickboxing, care a reunit peste 300 de sportivi din România și Republica Moldova. Aceștia, toți bine pregătiți, au venit la această competiție, ajunsă deja la cea de-a VII-a ediție, determinați să obțină rezultate de top.
Vezi la final, imagini din timpul meciului pentru centură!
Competiția a avut ca punct de maxim interes trei piramide pentru trei centuri, la diverse categorii de vârstă și greutate:
Stoica Denis „Moro”, sportivul de la Florin Ghiță Academy, a demonstrat încă o dată că este un adevărat campion! Într-o piramidă de patru sportivi pentru Centura K1, a susținut două meciuri extrem de puternice cu doi sportivi din Republica Moldova. La finalul acestora, Moro a cucerit cea de-a 16-a centură din cariera sa, la doar 15 ani!
„Suntem mândri că Moro face parte din familia Florin Ghiță Academy, un club renumit pentru că a crescut și continuă să crească campioni!
Un mare mulțumesc organizatorului Răzvan Hurjui pentru o competiție frumoasă , Cupa Ștefan cel Mare, și sponsorilor noștri: Supermarket La Cocos 1 si 2 – Ploiești , Vasirom International și Termene.ro, care ne susțin în fiecare pas al acestei frumoase aventuri sportive! ”, a declarat Florin Ghiță, antrenorul lui Moro și proprietarul academiei ploieștene de kickboxing.