9.3 C
Iași
5 noiembrie, 2025

Momentul în care clădirea Torre dei Conti s-a prăbușit peste muncitori: „Am încercat să fugim, apoi nu-mi mai amintesc nimic”

Roma a fost zguduită de o tragedie în plină zi. O parte a clădirii istorice Torre dei Conti s-a prăbușit brusc, îngropând sub dărâmături mai mulți muncitori. Unul dintre ei, Octav Stroici, un român de 66 de ani din Suceava, și-a pierdut viața în urma accidentului. Colegul său, Gaetano La Manna, de 64 de ani, a supraviețuit ca prin minune, dar povestea sa, spusă de pe patul de spital, descrie un coșmar trăit în doar câteva secunde.

„Totul s-a prăbușit, am auzit un zgomot surd și am fugit. Apoi, nimic. Nu-mi mai amintesc nimic”, spune Gaetano La Manna, internat la Spitalul San Giovanni Addolorata din Roma, cu răni la cap și față, dar în stare stabilă.

Medicii i-au suturat o tăietură adâncă la ceafă, i-au imobilizat nasul fracturat și monitorizează un hematom întins pe tâmpla stângă. E conștient, dar vizibil marcat de șoc.

El povestește că lucra împreună cu alți trei colegi, toți cu experiență, la restaurarea clădirii istorice Torre dei Conti, una dintre lucrările finanțate din fondurile pentru Jubileul din 2025.

„Ne aflam la etajul al patrulea, curățam tencuiala de pe ziduri. Am auzit un zgomot ciudat, apoi s-a ridicat un nor de praf și totul a început să se miște. Am fugit spre scări, dar când am ajuns la etajul doi, s-a prăbușit totul peste noi”, a relatat muncitorul italian.

Muncitorul român, prins sub dărâmături

În același timp, colegul său român, Octav Stroici, se afla în interiorul clădirii, chiar în zona afectată de prăbușire. A fost lovit direct de bucăți de zid și cărămizi. Salvatorii au reușit să-l scoată de sub ruine, dar bărbatul a murit la scurt timp.

Soția sa, stabilită de ani buni în Italia, a privit disperată intervenția echipelor de urgență, asistată de ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, și de colegii soțului ei. Doi dintre aceștia au scăpat cu viață, deși acoperiți de praf și răniți ușor.

„Totul s-a întâmplat într-o clipă. Un zgomot, apoi un nor uriaș de praf și moloz. Am vrut să fug, am încercat să mă cațăr pe un furtun de pe balcon, dar pompierii au ajuns la timp. M-au salvat în ultima clipă”, a povestit unul dintre supraviețuitori.

După prima prăbușire, echipele de salvare lucrau deja printre ruine, când, la mai puțin de o oră distanță, o a doua parte a structurii s-a surpat. Cei care scăpaseră inițial au privit neputincioși scena, știind că prietenul lor era încă prins sub dărâmături.

Unii au refuzat chiar să fie transportați la spital, alegând să rămână la fața locului, în speranța că-l vor vedea pe Octav Stroici scos în viață.

„Nu pot descrie ce am simțit. A fost un coșmar. Când am văzut că se prăbușește totul, am știut că e rău. Am încercat doar să supraviețuim”, a spus un alt muncitor, încă în stare de șoc.

Compania Edilerica, pentru care lucrau muncitorii, este una cu experiență în restaurări de monumente istorice. A realizat lucrări la Mausoleul Garibaldi, Turnul Savelli, Castelul Sant’Angelo și Biserica Preasfintei Treimi a Pelerinilor din Roma.

Cu toate acestea, tragedia de la Torre dei Conti ridică semne de întrebare privind siguranța șantierelor istorice din capitala Italiei și modul în care se gestionează lucrările pentru Jubileul din 2025.

Ancheta autorităților italiene continuă, iar experții încearcă să afle dacă prăbușirea a fost cauzată de o eroare tehnică, o slăbiciune structurală sau neglijență.

Pentru Octav Stroici, bărbatul român de 66 de ani, tragedia de la Roma a însemnat sfârșitul unei vieți petrecute în muncă grea, pe șantiere străine. Colegii și soția sa spun că era un om liniștit, harnic și respectat.

„A murit făcând ceea ce a făcut o viață întreagă, muncind cinstit, pentru familia lui”, a spus unul dintre prietenii săi.

Sursa: https://www.bzi.ro/momentul-in-care-cladirea-torre-dei-conti-s-a-prabusit-peste-muncitori-am-incercat-sa-fugim-apoi-nu-mi-mai-amintesc-nimic-5392916

Ultimă oră

Același autor