Modelele de guvernare în China imperială s-au sprijinit în mare măsură pe precepte preluate din Confucianism. Dinastia Ming (1368-1644), prin fondatorul său, Zhu Yuanzhang (Hongwu), a promovat o societate majoritar agrară, axată pe moralitate confucianistă și familie. Spre deosebire de Europa, a cărei gândire politică s-a ghidat în anumite aspecte pe principii machiavelice, China s-a inspirat din sinteza confucianistă a lui Qiu Jun, promovând moralitatea și stabilitatea socială. În plus, Dinastia Qing (1644-1912) a implementat o economie mixtă de sorginte neo-confucianistă, căutând să atingă dezideratul armoniei sociale, asigurând o cooperare eficientă între stat, elite educate și populație, însă cu prețul stagnării inovației tehnologice, suprapopulării și, pe cale de consecință, a blocării declanșării unei revoluții industriale.
În secțiuneaOdele Minore din cea mai veche antologie de poezie chineză,Cartea Cântecelor , apare următorul catren:
Sub întinsul cer,/ Totul este pământul regelui./ În hotarul mării, Toți sunt supușii regelui.
În conformitate cu paradigma antică chineză, conducătorul suprem era responsabil pentru managementul economiei () și al regatului (). În mod ideal, puterea imperială putea deține orice fel de monopol. De remarcat este faptul că o serie de reforme implementate în diverse perioade istorice au scos la iveală momente de cotitură și care au fisurat viziunea economică și socială. De la reforma utopică a Împăratului Wang Mang din secolul I d.Hr. până la reformele lui Wang Anshi din secolul al XI-lea d.Hr., se poate observa nevoia de schimbare a paradigmei dominante și de transformare instituțională de sus în jos. Dinastia Ming (1368-1644) a urmărit hipercentralizarea statului imperial central prin eliminarea instituțiilor alternative dependente din punct de vedere organizațional. Fondatorul dinastiei, Zhu Yuanzhang (împăratul Hongwu, 1328-1398), a urmărit să reformeze China pe baza unui set de principii transcendente care au vizat construirea unei societăți agrare care să aibă în centrul său familia și a unei economii ghidate de principii morale. Reforma sa a evidențiat caracterul conservator și agrocentrist al ordinii imperiale, bazat pe ordine și uniformitate, în opoziție cu preceptele moderniste impuse de dinastiile Song(960 d.Hr.-1279 d.Hr.) și Yuan (1271 d.Hr.-1368 d.Hr.). Hongwu a preluat sistemul de clasificare a gospodăriilor instituit în timpul dinastiei Yuan, adaptându-l însă noilor condiții sociale și administrative. Pentru a controla mobilitatea geografică a gospodăriilor, Zhu Yuanzhang a impus sistemul, eliminând clasificarea etnică practicată de mongoli și impunând diferențierea după aspecte care depindeau de statutul ocupațional ereditar. Ulterior, a instituit un monopol asupra emisiunii monetare în vederea reglementării prețurilor unor produse esențiale și a introdus un nou sistem fiscal, bazat pe plăți în natură și pe prestarea obligatorie a corvezilor, precum și relocarea forțată a unor comunități în zone de periferie, de frontieră sau depopulate, cu scopul recuperării terenurilor și repunerii lor în circuitul agricol. Aceste măsuri au reprezentat politici publice intervenționiste, specifice unei economii planificate cu fundament agrar. În realitate însă, agenții statului și grupurile de interese conexe (), precum și familiile sau clanurile locale puternice și influente () puteau deveni adversari redutabili ai autorității centrale. Odată cu expansiunea schimburilor comerciale și integrarea piețelor pe scară largă în perioada Tang-Song (618-907/960-1279), iar apoi cu dinamica revoluției comerciale declanșate la finalul dinastiei Ming, a avut loc o degradare fără precedent a controlului direct al statului asupra economiei și societății. Efectul acestei erodări a constituit-o, printre altele, apariția agenților fiscali privați. Printre aceștia, proprietarii de hanuri () au acționat ca intermediari între administrația publică locală și populație (de exemplu, ofereau cazare și hrană atât agenților fiscali, cât și țăranilor care transportau cerealele-ca-impozit), însă nu au deținut niciodată un rol politic subversiv. Toate aceste prefaceri politice și instituționale au condus la blocarea emergenței unui capitalism timpuriu.
De-a lungul istoriei, majoritatea imperiilor au urmat modele de guvernare specifice. Așa se face că există o diferență notabilă între tiparul aplicat de China imperială și cel întâlnit în Europa și în lumea musulmană. În timp ce Europa s-a ghidat în unele aspecte după principiile seculare dinlui Machiavellicultivând un spirit revanșard, agresiv, orientat spre eliminarea rivalilor și înăbușirea oricărei forme de opoziție – conducătorii chinezi au adoptat o perspectivă diferită. Astfel, aceștia s-au inspirat din lucrarea cărturarului confucianist Qiu Jun (1421-1495),Supliment la Sensul Extins al Marii Învățături (Daxue Yanyibu ). Lucrarea a devenit un soi de Biblie pentru conducătorii chinezi, fiind considerată o sinteză practică și morală a modului de guvernare conform principiilor confucianiste, în contrast cu recomandările machiavelice. Comparativ cu dinastia Ming, dinastia Qing (manciuriană, 1644-1912) a păstrat în mare parte instituțiile birocratice ale predecesorilor, dar a adoptat numeroase politici economice ambițioase menite să ridice nivelul de trai al chinezilor. Politicile neo-confucianiste promovate de dinastiile Ming și Qing le-au legitimat prezența, au promovat stabilitatea socială și intervenția minimalistă a statului și au oferit beneficii materiale semnificative populației. Cooperarea eficientă dintre stat, elite și populație a contribuit la păstrarea status-quo-ului timp de secole și a anulat orice tentativă de răsturnare a ordinii politice. Elitele educate în spirit confucianist beneficiau de un statut social prestigios atunci când accesau funcții publice; elitele comerciale și agrare erau protejate de stat împotriva exproprierilor masive și beneficiau de diverse facilități pentru comerțul pe distanțe mari; populația rurală, care reprezenta aproximativ 90% din total, primea sprijin în caz de secetă și foamete și se bucura de o fiscalitate redusă. De remarcat este faptul că împărații Qing au promovat o economie mixtă, combinând intervenționismul etatist cu elemente de liberalism economic. Printre politicile importante se numără: fiscalitatea redusă aplicată în comerț, scutirile fiscale pentru producția artizanală rurală, descentralizarea administrativă, investițiile în infrastructură (sisteme de irigații, Marele Canal, hambare, școli, drumuri, temple) și achiziția de cereale în perioade de deficit pentru redistribuire în caz de necesitate. Datorită acestui model de guvernare al conducerii manciuriene, axat pe birocrație eficientă, ideologie neo-confucianistă, delegare de responsabilități către elitele locale, stabilitate socială și încurajarea comerțului, China a atins cel mai mare nivel de expansiune teritorială. Totuși, acest model de guvernare nu a generat condițiile necesare pentru susținerea inovației tehnologică și nașterea unei revoluții industriale.
INIMA SUS!
Dinastiei Song i se datorează începutul utilizării monedei de hârtie sub un control etatist extrem de strict
Zheng Yongnian & Huang Yanjie (2018).Market in State: The Political Economy of Domination in China . Cambridge University Press, Cambridge, p. 136-164.
Jean-Laurent Rosenthal, R. Bin Wong (2011).Before and Beyond Divergence. The Politics of Economic Change in China and Europe , Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, p. 208-218
Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS I dr. habil. (echivalent prof. univ. dr. habil.) în cadrul Departamentului de Știinţe Socio-Umane din Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi