Cumva, indiferent cât ai mâncat, pare că întotdeauna mai este loc pentru desert. De ce? Ce anume ne tentează la dulciuri încât ne face să spunem „hai, mai bine”? Te ridici de la masă după prânzul de Crăciun, sătul după un festin excelent. Nu mai poți mânca nimic, cu excepția, poate, a unei porții mici de budincă
Japonezii surprind perfect acest fenomen cu cuvântul betsubara, care înseamnă „stomac separat”. Din punct de vedere anatomic, nu există un compartiment suplimentar, dar senzația că mai este loc pentru budincă este suficient de răspândită încât să merite o explicație științifică.
Departe de a fi imaginar, acest sentiment reflectă o serie de procese fiziologice și psihologice care, împreună, fac desertul deosebit de atrăgător, chiar și atunci când felul principal pare să fi atins limita.
Punctul de plecare, stomacul
Un bun punct de plecare este chiar stomacul. Mulți oameni îl imaginează ca pe un sac de dimensiuni fixe, care se umple treptat până când nu mai poate primi nimic, de parcă o altă înghițitură l-ar face să se revărseze.
În realitate, stomacul este conceput să se întindă și să se adapteze. Când începem să mâncăm, acesta suferă o „acomodare gastrică”: mușchiul neted se relaxează, creând o capacitate suplimentară fără o creștere majoră a presiunii, relatează sciencealert.
Esential este faptul că alimentele moi și dulci necesită foarte puțină digestie mecanică. Un fel principal greu poate face stomacul să se simtă distins, dar un desert ușor, cum ar fi înghețata sau mousse-ul, abia îi pune la încercare capacitatea de lucru, astfel încât stomacul se poate relaxa și mai mult pentru a face loc.
Foamea hedonică
O mare parte din dorința de a mânca budincă provine din creier, mai precis din căile neuronale implicate în recompensă și plăcere. Apetitul nu este guvernat exclusiv de foamea fizică. Există și „foamea hedonică”, dorința de a mânca pentru că ceva este plăcut sau reconfortant.
Alimentele dulci sunt deosebit de puternice în acest sens. Ele activează sistemul mezolimbic al dopaminei din creier, sporind motivația de a mânca și slăbind temporar semnalele de sațietate.
După un fel principal satisfăcător, foamea fiziologică poate dispărea, dar anticiparea unei gustări dulci creează o dorință separată, motivată de recompensă, de a continua să mănânci.
Un alt mecanism este sațietatea senzorială specifică. Pe măsură ce mâncăm, răspunsul creierului nostru la aromele și texturile din farfurie diminuează treptat, făcând mâncarea mai puțin interesantă. Introducerea unui profil aromatic diferit – ceva dulce, acrișor sau cremos – reîmprospătează răspunsul de recompensă.
Mulți oameni care simt cu adevărat că nu pot termina felul principal descoperă brusc că „ar putea mânca puțin desert”, deoarece noutatea desertului le reînnoiește motivația de a mânca.
Deserturile se comportă diferit odată ce ajung în intestin. În comparație cu alimentele bogate în proteine sau grăsimi, alimentele bogate în zahăr și carbohidrați se elimină rapid din stomac și necesită o descompunere relativ redusă, contribuind la percepția că sunt mai ușor de digerat chiar și atunci când ești sătul.
Momentul consumului
Și momentul consumului joacă un rol important. Semnalul transmis de intestin către creier care creează senzația de sațietate nu răspunde instantaneu.
Hormonii precum colecistochinina, GLP-1 și peptida YY cresc treptat și, de obicei, durează între 20 și 40 de minute pentru a produce o senzație de sațietate susținută. Multe persoane iau decizii cu privire la desert înainte ca această schimbare hormonală să aibă efectul complet, oferind sistemului de recompense spațiu pentru a influența comportamentul.
Restaurantele, în mod conștient sau nu, servesc adesea deserturile în acest interval de timp.
La aceste procese biologice se adaugă influența condiționării sociale. Pentru multe persoane, desertul este asociat cu sărbătorile, generozitatea sau confortul. Încă din copilărie, învățăm să considerăm deserturile ca fiind delicatese sau componente naturale ale meselor festive.
Semne culturale și emoționale
Semnele culturale și emoționale pot declanșa o plăcere anticipată înainte ca mâncarea să ajungă la masă. Studiile arată în mod constant că oamenii mănâncă mai mult în contexte sociale, când mâncarea este oferită gratuit sau cu ocazii speciale – toate situații în care desertul ocupă un loc important.
Legat de: Brânza asociată cu un risc mai mic de demență într-un studiu de 25 de ani
Așadar, data viitoare când cineva insistă că este prea sătul pentru încă o înghițitură din cină, dar găsește cumva loc pentru o felie de tort, fiți siguri: nu este vorba de o inconsecvență.
Pur și simplu, acea persoană experimentează o caracteristică perfect normală și destul de elegantă a corpului uman.