-0.8 C
Iași
21 februarie, 2026

Mircea Lucescu va conduce România la meciurile decisive din play-off

Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente și a discuțiilor purtate între conducerea FRF și selecționer. În urma acestor consultări, Mircea Lucescu a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel și să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară.

Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a își continua activitatea pe banca echipei naționale, anunță FRF.

“Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experiența domniei sale reprezintă un atu esențial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Declarațiile selecționerului“De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți.

Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu.

Pentru a se califica la Campionatul Mondial, România trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, și de câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare. Dacă vor obține biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni SUA, Paraguay și Australia.

Sursa: https://www.bzi.ro/mircea-lucescu-va-conduce-romania-la-meciurile-decisive-din-play-off-5477226

Ultimă oră

Același autor