Astfel, instituția a atras 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 42 de luni, la un randament mediu de 7,10% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,245 miliarde lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
De asemenea, ministerul a atras 600 milioane lei printr-o altă emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 93 luni, la un randament mediu de 7,11% pe an.
Valoarea emisiunii a fost de 600 milioane lei, iar băncile au subscris 842,2 milioane de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor a planificat, în luna octombrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 7,99 miliarde lei, este cu 995 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna septembrie a acestui an, de 6,995 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.