„Am stat cu el puţin, vreo cinci minute, cu el care nu-mi răspunde la nimic, e normal. Să sperăm că va fi bine, să dea Dumnezeu. Nu poate să vorbească, e în stare indusă, probabil să ajute. M-am uitat la el şi nimic altceva. Nu pot spune nimic altceva, aş spune prostii. Nu mai este nici Marilu (n.r.- nepoata lui Mircea Lucescu) acolo, nu era nimeni, Poate era prin spital. Te dorea când un om păţeşte aşa ceva. Mai ales când ai avut relaţii cu el, prietenie. Nu pot fi nici pesimist, nici optimist, nu sunt doctor. Nu i-am spus nimic. Are parte de îngrijire extraordinară, era conectat la aparate. Nu am vorbit cu niciun medic. M-a dus un asistent, m-a îmbrăcat şi m-a dus acolo. Îmi doresc să trăiască, să fie bine şi să fie lângă el. E îngrijorat şi domnul Burleanu. O să vorbesc cu el acum. Dar, ce să mai zicem? Speranţa moare ultima…”, a declarat Mihai Stoichiţă.
Starea fostului antrenor al echipei naţionale de fotbal Mircea Lucescu s-a înrăutăţit, duminică noaptea el fiind transferat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă după ce aritmiile au devenit severe şi nu a mai răspuns la tratament.
„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de garda din secţia de cardiologie. Duminică, în cursul nopţii, aritmiile au devenit severe şi nu a mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutăţit, necesitând transferul în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă”, au anunţat duminică dimineaţă reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.