3.3 C
Iași
18 decembrie, 2025

Microbuz furat din Olanda, descoperit la controlul de frontieră de la Albița. Șoferul spune că l-a cumpărat din Germania

„În data de 17 decembrie a.c, în jurul orei 20.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 44 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un microbuz, an fabricație 2016.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului transportat, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de către autoritățile din Olanda”, arată reprezentanții ITPF Iași.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Germania, de la o persoană fizică, cu suma de 7.000 de euro. Acesta a menționat că nu are cunoștință despre faptul că microbuzul este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare totală de 50.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/social/microbuz-furat-din-olanda-descoperit-la-controlul-de-frontiera-de-la-albita-soferul-spune-ca-l-a-cumparat-din-germania/

Ultimă oră

Același autor