Măsurile Guvernului au generat o criză de proporții: Turismul din România se duce în cap

de vacanţă a înregistrat o scădere accentuată, de 52,6%, în primele două luni ale acestui an faţă de intervalul similar din 2025, conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor şi centralizate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Din informaţiile analizate reiese faptul că, în luna ianuarie 2026, valoarea totală a voucherelor de vacanţă emise s-a ridicat la 45,169 milioane de lei, iar cuantumul decontat a fost de 47,9 milioane de lei, în timp ce suma aferentă voucherelor returnate a însumat 1,885 milioane de lei.

Totodată, la nivelul lunii februarie din anul curent, au fost emise vouchere în valoare de 45,795 milioane de lei, timp în care decontările au însemnat 47,593 milioane de lei, iar suma aferentă voucherelor returnate a însumat 2,068 milioane de lei.

Valoarea decontărilor include şi voucherele emise anterior perioadei de referinţă

Situaţia pe primele două luni ale anului în curs arată, în ceea ce priveşte emiterea acestor instrumente de plată, o scădere de 12,4%, de la 103,843 milioane de lei, în 2025. La capitolul decontare, se consemnează o diminuare de 52,6%, de la 201,469 milioane de lei, anul trecut.

„Avem nevoie de politici publice care sa susţină vacanţele românilor în România în contextul în care BNR raportează o ieşire de valută de 9,5 miliarde euro pentru călătorii în străinătate. În plus, impactul social al voucherelor de vacanţă e esentia pentru familiile dor cu aceste stimulente îşi permit o vacanţă în propria ţară”, a declarat, într-un comunicat de presă, vicepreşedintele ANAT, Adrian Voican.

Sursa: https://www.bzi.ro/masurile-guvernului-au-generat-o-criza-de-proportii-turismul-din-romania-se-duce-in-cap-5507350

Ultimă oră

Același autor