8.3 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Marius Budăi (PSD): Să nu majorezi salariul minim, în contextul actual, este o crimă socială

„În situaţia în care suntem acum, inflaţia care este persistentă chiar în ultima perioadă şi s-a ridicat şi a erodat foarte mult din puterea de cumpărare, să nu majorezi salariul minim, din punctul nostru de vedere al PSD, este o crimă socială. Sunt de acord că nu este o perioadă uşoară pentru mediul de afaceri, tocmai de aceea noi, PSD, am spus că trebuie să păstrăm acei 300 de lei netaxaţi, astfel încât şi statul să participe la acest efort”, a declarat deputatul PSD Marius Budăi, în emisiunea România Politică de la Prima News.

El a precizat că acesta este punctul de vedere al PSD, cu care vor merge în coaliţie şi ministrul Muncii îl va susţine şi în Consiliul Naţional Tripartit.

„Nu o să scădem deficitul sărăcind populaţia sub nicio formă. Inflaţia, altfel o simt cei cu salarii mari sau cu venituri mari, şi altfel o simt cei pentru care şi un leu, şi doi, sunt importanţi”, a explicat el.

Despre majorarea salariului minim, Budăi a arătat că cei de la PSD îşi doresc în primul rând să se respecte directiva europeană, ţinând cont de procedura de infringement, care s-a simplificat acum la Comisia Europeană.

„Trebuie discutat cu partenerii sociali, sindicate şi patronate de câte ori este nevoie. Am experienţa Consiliului Tripartit, ştiu poziţiile de acolo. Iar acei bani care vin într-o zi la cei cu salariul minim, clar se vor duce în secunda doi în consum, nu se vor duce spre economisire. Despre creşterea valorii tichetelor de masă, Marius Budăi a arătat că PSD vrea o majorare de la 40 la 50 de lei.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/marius-budai-psd-sa-nu-majorezi-salariul-minim-in-contextul-actual-este-o-crima-sociala–1810119.html

Ultimă oră

Același autor