„Unde pot să mănânc cele mai bune torturi în Iași?”, a întrebat Tracy în timpul interviului, pasionată fiind de arta deserturilor. I-am oferit o listă, iar ea a împărtășit cu noi impresii despre Catedrala Mitropolitană și despre Casa Muzeelor, locuri pe care le-a vizitat cât timp a stat la Iași și care au impresionat-o.
Scriitoare americano-britanică Tracy Chevalier a vorbit, în interviul acordat pentru „Ziarul de Iași”, și despre faptul că după succesul internațional al romanului „Fata cu cercel de perlă” nu a dorit să repete formula, ci a continuat să-și urmeze instinctul creativ, explorând povești despre oameni care creează cu propriile lor mâini. Trăiește din scris, iar pentru fiecare carte de-a sa învață meșteșugurile personajelor și păstrează mereu adevărul istoric, completând doar golurile cu ficțiune.
Cum a influențat copilăria dumneavoastră și mediul în care ați crescut (Washington, D.C.) relația cu cititul și cu scrisul?
Când eram copil, mama mea a fost bolnavă și a murit. Mai ales când aveam între 3 și 5 ani a fost foarte bolnavă. Am avut o copilărie destul de grea, motiv pentru care am folosit cărțile ca o metodă de a găsi comfort. Cititul mi-a permis să scap din viața mea de zi cu zi și, astfel, m-am îndrăgostit de cărți. Știam că urmează să devin scriitoare.
Ați lucrat câțiva ani în domeniul editorial, ca editor de cărți, înainte de a vă dedica scrisului. Ce impact au avut acei ani „în spatele cortinei editoriale” asupra modului în care gândiți acum un roman?
Am fost editor pentru enciclopedii. Deși, poate, cărțile nu erau în mod neapărat foarte importante, ele au fost importante pentru mine, pentru că m-au învățat cum să mă documentez și să fiu cât mai corectă, să am cât mai multă acuratețe posibil. Am învățat să folosesc Biblioteca Națională a Marii Britanii destul de mult în perioada respectivă și încă o folosesc acum pentru a face documentarea pentru romanele mele.
Dacă nu ați fi devenit scriitoare, ce alt drum profesional ați fi ales?
Aș fi fost designer de ambalaje ecologice, care să fie mai bune pentru mediul înconjurător. Gândurile acestea le aveam în anii ’80-’90. Sau aș fi deschis o cafenea cu torturi foarte bune, pentru că îmi place foarte mult să fac deserturi.
Tracy Chevalier trăiește din scris
Un prieten i-a spus că succesul romanuluiFata cu cercel de perlă este un cadou pe care nu-l va mai primi niciodată
După succesul romanului Fata cu cercel de perlă, cum a fost să începeți să lucrați la următoarele cărți? Ați pornit cu gândul că ceea ce scrieți trebuie să depășească romanul anterior?
Toată lumea mi-a spus să scriu despre o altă pictură celebră, poate „Monalisa”, dar m-am hotarât că nu voi face asta aici. Nu vreau să devin o autoare care scrie din nou și din nou același lucru. Îmi ascult instinctul, iar instinctul meu îmi spune că acolo este o poveste bună. Uneori este, poate, despre un cimitir celebru, alteori e despre cineva care vânează fosile, alteori despre pături, dar în momentul în care aud, instinctul îmi spune că este o temă bună de scris. Însă, de-a lungul timpului, din ce în ce mai mult, cărțile mele au devenit despre persoane care fac lucruri, care produc lucruri cu mâinile lor – tapițerii, pături, broderii, sticlă. Cred că este un mod prin care noi, în prezent, putem să ne conectăm cu strămoșii noștri din trecut.
Ați continuat cu gândul că ceea ce scrieți trebuie să depășească romanul anterior?
Nu, fiindcă știam căFata cu cercel de perlă a fost o carte specială și că va fi greu să replic acel succes. În urma succesului de atnunci, un prieten mi-a spus: «Tracy, acesta este un cadou pe care nu îl vei mai primi”. În mare parte a avut dreptate, dar au fost unele cărți care au provocat entuziasm în rândul unor cititori, în special ultima mea carte, „Sticlăreasa”, care se pare că a avut acel lucru special care a provocat cititorii să continue să fie entuziasmați.
În romanul Băiatul cel nou, reinterpretați povestea lui Othello într-un context contemporan, prin ochii unui băiat de culoare. Este o carte despre acceptare și despre depășirea barierelor dintre culturi. Dumneavoastră sunteți de origine americană, dar trăiți de mulți ani în Marea Britanie, deci ați simțit experiența adaptării la o altă societate. Cum se desfășoară procesul de adaptare și care sunt provocările?
În tinerețe, mergeam la o școală în care majoritatea erau copii de culoare, iar eu eram printre puținii albi care studiau acolo. Am avut această experiență inversă a minorității etnice. RomanulBăiatul cel nou este bazat un pic pe experiența mea, dar evident schimbată.
Sunt de cetățenie americană, dar locuiesc în Marea Britanie de 40 de ani și, deși faptul că trăiesc într-o altă cultură decât cultura mea nativă este relativ greu, consider că face ca scriitura mea să fie mai bună. Faptul că sunt în afara culturii în mijlocul căreia trăiesc îmi permite să o observ cu mai multă obiectivitate, cu un ochi mai critic.
Tracy Chevalier trăiește din scris
Puțini scriitori pot spune că trăiesc exclusiv din scris, însă dumneavoastră ați reușit acest lucru. A existat, la început, un moment în care v-ați îndoit că veți reuși ca scriitoare? Știu că succesul romanului Fata cu cercel de perlă v-a oferit libertatea de a vă dedica scrisului cu normă întreagă. Cum ați trăit acea transformare în cariera dumneavoastră?
E minunat! Momentul de schimbare s-a întâmplat în aceeași perioadă în care eu am dat naștere unui mic băiețel. Cumva, vrând nevrând, viața mea și modul în care mi-am folosit timpul și mi-am organizat timpul s-a schimbat. S-au suprapus cele două schimbări în același timp.
Ați spus, pe site-ul dumneavoastră, că nu este deloc ușor să scrii opt ore pe zi. Cum arată o zi obișnuită de lucru pentru dumneavoastră? Aveți un program strict, sunteți propriul șef, vă mai „certați” uneori când luați o pauză prea lungă?
Ha, ha, ha! Fac și alte lucruri pe lângă scris. De exemplu, sunt membru al mai multor echipe de conducere pentru asociații de cultură, de literatură, de caritate. Deși nu fac în mod neapărat bani din aceste activități, îmi umplu și ele timpul.
Scriitoarea învață meșteșugurile personajelor sale
Ați mărturisit că, pentru fiecare roman, vă place să experimentați activitățile personajelor – ați pictat pentru Fata cu cercel de perlă, ați matlasat (ați făcut quilt-uri) pentru Ultima fugară, ați brodat pentru Un singur fir, ați lucrat cu mărgele de sticlă pentru Sticlăreasa, ați căutat fosile pentru Făpturi uluitoare etc. Dintre toate aceste experiențe de cercetare, cu ce activitate ați rezonat cel mai mult și de ce?
Cred că deseori lucrurile pe care le învăț, cum ar fi, de exemplu, lucrul cu sticla, presupun foarte mult echipament, foarte mult timp. Deseori nu continui aceste activități după ce am fructificat ce am avut nevoie din ele. Însă, unele mai rămân cu mine. De exemplu, am învățat cum să fac quilt-uri (păturile cusute manual, matlasate), în timp ce scriam romanulUltima fugară , și în încă mai fac lucrul acesta. De asemenea, am făcut cercetare pentru romanulFăpturi uluitoare și încă mă mai întorc la plaja aceea unde are loc acțiunea din carte.
Tracy Chevalier: „Găsesc acele goluri despre care nu știam și aleg să le umplu cu ficțiune”
Scrieți în registrul ficțiunii istorice, iar fiecare roman al dumneavoastră pare atent ancorat într-un timp și un loc aparte. Cum alegeți perioadele istorice și spațiile pe care le transformați în universuri literare?
Sursele de inspirație sunt foarte variate. Deseori, pur și simplu cineva îmi spune «știai despre aceste biluțe de sticlă că obișnuiau să fie făcute de femei și că este un spațiu specific lor». Atunci îmi dau seama că există un gol pe care vreau să îl cercetez și pe care vreau să-l umplu cu ce știm despre lucrurile acestea.
Spațiile sunt adesea secundare atunci când aleg să scriu o carte, deși nu întotdeauna. De exemplu, știam că vreau să scriu o carte care să aibă loc într-o catedrală sau o carte care să aibă loc în Veneția, motiv pentru care am ales să scriu despre acele biluțe de sticlă. În general, mai întâi mă interesează obiectul, cum ar fi sticla sau cuverturile sau artefactele și apoi aleg spațiul în care să aibă loc.
V-ați confruntat cu dileme etice în scrierea romanelor dumneavoastră? Cum reușiți să păstrați balanța între libertatea creativă și responsabilitatea față de adevărul istoric?
Trag linia acolo unde avem siguranță istorică. Dacă ceva s-a întâmplat într-un anumit punct al istoriei, într-un anumit spațiu, prefer să-l păstrez în același fel. Ce fac eu este să găsesc acele goluri despre care nu știam și aleg să le umplu pe acelea cu ficțiune.
De exemplu, Napoleon cucerește Veneția, într-adevăr, dar niciodată nu se duce el însuși în Veneția. Știm că și-a trimis soția acolo și atunci m-am gândit că dacă soția lui este acolo, înseamnă că pot să am acest personaj care îi dă niște cadouri, îi face un colier din biluțe de sticlă, ea poate să îl primească și devine povestea mea. Dar nu aș schimba niciodată elementul adevărat istoric. De exemplu, nu l-aș aduce pe Napoleon în Veneția, dacă el n-a fost niciodată. Dar știu că soția lui a fost și pot exploata asta. Deci lipsesc elementele istorice care chiar sunt acolo, dar brodez ficțiunea în jurul lor.
„Nu aș scrie despre Trump, refuz să îi dau importanța aceasta”
De-a lungul timpului, ați ales momente și detalii-simbol care au devenit puncte de plecare pentru romanele dumneavoastră. Dacă v-ați raporta la perioada recentă, a anilor 2020-2025, de exemplu, ce v-ar inspira să transformați într-o carte?
Nu prea multe. Trăim „vremuri foarte interesante”, așa cum spun chinezii. Încerc să mă gândesc despre ce aș scrie, dar știu cu siguranță că nu aș scrie despre Trump. Refuz să îi dau importanța aceasta. Cel mai probabil aș scrie despre refugiați. Avem foarte multe nave, bărci cu refugiați care vin înspre Marea Britanie și cred că aș scrie despre asta.
Ce îi provoacă pe oameni să plece din țările lor iubite și să se ducă într-o cultură nouă mă fascinează, mai ales în contextul în care mulți nu suportă lucrul acesta, faptul că mulți se refugiază în Marea Britanie. Îmi este clar că acești oameni vin din disperare.
FILIT a ajuns la cea de-a XIII-a ediție și reunește scriitori, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte și jurnaliști. Cum vedeți dumneavoastră importanța unor astfel de festivaluri literare în viața literaturii contemporane și în promovarea dialogului între culturi?
Cred că este foarte important și foarte bine faptul că cititorii pot să întâlnească autorii și pot afla mai multe din culisele producerii unei cărți. Deseori vezi cartea și atât, dar în realitate este un întreg proces complicat, iar ei pot afla despre asta la FILIT.
Tracy Chevalier, impresionată de credința oamenilor din Iași. „Am experimentat și eu atmosfera de credință”
De când ați ajuns în Iași, v-a inspirat ceva anume în oraș sau v-a atras atenția ceva? Sunteți curioasă să descoperiți mai mult din România și din Iași?
Mergeam pe Bulevardul Ștefan cel Mare și am văzut Catedrala Mitropolitană. Am văzut un rând acolo și m-am așezat și eu să vad ce se întamplă. Am tot așteptat, am văzut că la un moment dat oamenii au început să scrie pe niște hârtiuțe. M-am întrebat ce se întâmplă și am auzit în spatele meu pe cineva vorbind în engleză. Așa că m-am întors și l-am întrebat „ce așteptăm aici la rândul acesta?”. Era un american și soția lui românca. El a râs și mi-a explicat că suntem în rând pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, așteptăm să ajungem la moaștele ei. Mi s-a părut absolut fascinant lucrul acesta. E un lucru foarte est-european, nu-i așa? Vezi un rând și te așezi să stai să vezi care e treaba.
Am văzut acolo, când am ajuns într-un final la moaște, că era niște vată pe care o iei și o atingi de moaște și le pui în buzunar. Se presupune că îți aduce sănătate. Am văzut bătrânele care își luau eșarfele, le atingeau peste tot și apoi le puneau înapoi. Mi-am dat seama atunci că ele chiar cred și chiar există credință aici.
În Anglia, dacă intri într-o catedrală, vei vedea turiști. Nu prea mai găsești credința acolo. Așa că m-a impresionat lucrul acesta! Am intrat în biserica veche de lângă catedrală și am văzut acolo oameni care chiar se rugau. Am stat un pic și am experimentat și eu atmosfera de credință. Chiar mi s-a părut uimitor!
Am avut un interviu în Casa Muzeelor și am văzut Muzeul Poeziei, care mi s-a părut uimitor din punct de vedere vizual, din punct de vedere artistic. Apoi am fost în Muzeul Teatrului Evreiesc și mi s-a părut foarte frumos.
După aceea, am vizitat și Muzeul Pogromului de la Iași și m-a impresionat foarte mult. A fost foarte emoționant pentru mine, pentru că soțul meu este de origine evreiască, și-a pierdut toată familia în pogromul din al Doilea Război Mondial. Am plecat de acolo plângând! Cel mai mult m-au impresionat filmulețele cu supraviețuitorii trenurilor morții. Voi vizita și Palatul Culturii și muzeele de acolo.
Despre Tracy Chevalier
Tracy Chevalier s-a născut în 1962 și a copilărit în Washington. În 1984 a părăsit Statele Unite, stabilindu-se în Anglia. După câțiva ani de experiență ca redactor, a obținut un masterat în literatură la University of East Anglia.
A debutat în 1997 cu romanulAlbastru pur , care a avut un succes imediat și a atras atenția criticilor și a cititorilor deopotrivă. Doi ani mai târziu, a publicatFata cu cercel de perlă , inspirat de tabloul pictorului olandez Johannes Vermeer. Cartea a fost considerată de Publishers Weekly un „fenomen editorial”, vânzându-se în scurt timp în peste un milion de exemplare și fiind recompensată cu premii ale cititorilor revistelor „People”, „Time” și „Elle”. În anul 2000, lanțul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vândute cărți din SUA.
În 2001, Tracy Chevalier a publicat al treilea roman,Îngeri căzători , o frescă a Angliei eduardiene, care a rămas luni de zile pe listele de bestsellere din Anglia și SUA. De-a lungul carierei sale, autoarea a continuat să cucerească cititorii cu titluri precumUltima fugară (2013),La marginea livezii (2016),Băiatul cel nou (2017),Un singur fir (2019) și(2024), fiecare roman consolidându-i reputația de scriitoare de ficțiune istorică apreciată pentru documentarea riguroasă și pentru capacitatea de a da viață personajelor și epocilor pe care le descrie.