Este evident că în condiții atmosferice precare, rugbiul are un efect mai distructiv asupra terenurilor decât fotbalul. Dar e valabilă și reciproca: un meci de rugby disputat în asemenea condiții, reprezintă un calvar pentru toată lumea: jucători, antrenori, arbitri, chiar spectatori.
Țineți minte marea controversă pe tema utilizării micuțului stadion „Arcul de Triumf”? Lumea rugbiului a prostestat vehement numai la ideea desfășurării unor meciuri de fotbal pe o arenă care – se zicea – că aparține rugbiului de pe vremea regelui Carol al II-lea. De fapt, indiferent de istoricul antebelic, stadionul de la Arc, cu totul neîncăpător pentru publicul bucureștean de fotbal, este un bun public și este administrat de Agenția Națională de la Sport. Iar „arcașii” au ajuns la concluzia că nu e deloc rău să se obțină ceva bani din închirierea stadionului pentru fotbal, cu predilecție pentru Dinamo. Acum, tot ei s-au gândit că nu e bine de stricat gazonul la eventuale meciuri de fotbal pentru un joc cu minisculii belgieni pe zloată și au dat înapoi. La fel ca și primăriile de provincie, mai ales cu echipe de fotbal cu obiective importante la ordinea zilei. Și, hop, a apărut din pălărie, soluția Iași.
Etc. și blablabla
Despre primarul Iașului se pot spune multe, dar nu și că ar fi dintr-aceia care își dau singuri foc la valiză. Ori, aparențele cam asta arată. Se cheltuiește o jumătate de milion din banul public pentru refacerea gazonului din Copou, se trimit fotbaliștii de la Poli pe sintetic sau pe aiurea ca să se protejeze gazonul și – hodoronc-troc – acceptăm meciul de rugby cu bucurie („e o onoare pentru orașul nostru” etc. și blablabla). Punem prelata pe stadion, să sperăm că vremea se va îndura de noi, deși prognozele meteo sunt acum mult mai precise decât pe vremuri, spectactorii vor aplauda. Vremea a fost de-a dreptul neîndurătoare, spectatorii nu s-au înghesuit, iar meciul a fost de slabă calitate, câștigat de tricolori după ce au realizat că drumul spre succes în atari condiții e superioritatea pe înaintare. Deci căutarea tușelor, și împingerea grămezii până în terenul de țintă, ca Știința Petroșani în timpurile ei bune. Contradicția dintre aparențe și logică fost un „un prilej de vorbe și de ipoteze”, vorba lui Topârceanu, toate vânturate prin suporterime și mass-media, inclusiv vizavi de o oarece amestecătură politică din care persoane importante ar fi avut de câștigat. Bineînțeles, fără dovezi, adică zero barat. Astfel încât ultima concluzie vine din înțelepciunea populară.
Apa trece, pietrele rămân
Dragii noștri stejari au câștigat, au spălat oarecum rușinea din Germania, se duc în Portugalia cu șansele puține… Iar stadionul „Emil Alexandrescu” se reîntoarce la fotbal după doar o săptămână. În stadiu de islaz comunal. Încă o jumătate de milion e greu de găsit, și chiar dacă s-ar găsi, meciul cu Olimpia Satu Mare se apropie vertiginos și nu e timp. Clubul promite că se vor depune toate eforturile pentru ca la ora meciului… etc. și blablabla și, în definitiv, deși ipoteza intrării în play-off-ul ligii secunde e compromisă, și salvarea de la retrogradare în L3 e un scop nobil. Evitarea unei alte rușini!
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/lung-prilej-de-vorbe-si-de-ipoteze-2–1837042.html