În 2024, această linie invizibilă a fost stabilită la 23.262 de lei pe an, echivalentul a 1.938 de lei pe lună pentru o persoană singură. Cu alte cuvinte, oricine trăiește cu mai puțin decât atât se află, din perspectivă statistică, sub pragul sărăciei. Nu în sensul lipsei de hrană sau adăpost, ci al decalajului față de standardul mediu de trai.
Conceptul pornește de la venitul median, adică de la nivelul care împarte populația în două jumătăți egale: una câștigă mai puțin, cealaltă mai mult. Pragul sărăciei se calculează ca 60% din acest venit median. Dacă venitul median al românilor este în jur de 3.230 de lei pe lună, 60% din el înseamnă exact cei 1.938 de lei care definesc linia sărăciei relative în 2024.
Privind înapoi, evoluția arată cât de mult s-au schimbat veniturile în România. În 2019, pragul sărăciei depășea 10.753 de lei. În doar cinci ani, până în 2024, s-a dublat. Creșterea pare o veste bună, semn că veniturile medii au crescut, dar ea spune și altceva: diferențele dintre venituri s-au menținut, chiar dacă toată lumea câștigă, în cifre absolute, mai mult. A fi „sărac relativ” înseamnă, de fapt, a fi în urma majorității: diferența dintre a-ți permite o vacanță și a o privi doar în reclame, dintre a înlocui frigiderul stricat și a-l repara cum se poate.
La nivel național, rata sărăciei relative a fost în 2024 de 19%, cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani. În 2007, aproape un sfert dintre români trăiau sub acest prag. Însă scăderea generală nu înseamnă că situația e uniformă. În Sud-Vest Oltenia, aproape 29,8% dintre locuitori se află încă sub pragul sărăciei. În Sud-Est, procentul e de 26,8%, iar în Nord-Est, de 26,4%. Regiunea Moldovei se află astfel pe locul al treilea în clasamentul național, la mică distanță de primele două zone cele mai afectate.
Nord-Estul rămâne una dintre zonele țării cu cele mai mari decalaje economice
Deși procentul a scăzut semnificativ față de vârful atins în 2019, când rata sărăciei relative din regiune era de 41,1%, Nord-Estul rămâne una dintre zonele țării cu cele mai mari decalaje economice. Ponderea ridicată a populației rurale, nivelul scăzut al salariilor și dependența de activități agricole sau venituri ocazionale fac ca mulți locuitori să se afle încă în zona de vulnerabilitate financiară. Prin comparație, în Vestul României, rata sărăciei relative e de 13,3%, iar în București–Ilfov de doar 3,7%. Acolo, dinamica economică și salariile mai mari au împins pragul de sărăcie la un nivel mult mai puțin apăsător.
Aceste diferențe nu sunt doar statistice. În regiunile mai sărace, oamenii trăiesc adesea dintr-un salariu minim sau dintr-o pensie modestă, își calculează atent cheltuielile și renunță ușor la ceea ce nu e strict necesar. Sărăcia relativă nu înseamnă absența totală a resurselor, ci lipsa posibilității de a trăi cu adevărat la nivelul mediu al societății.
Pentru România, indicatorul rămâne un barometru important. Arată că, deși economia a crescut și veniturile medii s-au dublat, nu toată lumea a urcat în același ritm. Iar în regiunile precum Nord-Estul, unde economia locală se mișcă mai lent, oamenii resimt diferența mai puternic.