8 C
Iași
30 octombrie, 2025

Legiştii au finalizat necropsia directorului medical Ştefania Szabo, găsită moartă în camera de gardă

Legiştii au finalizat necropsia directorului medical al SCJ Buzău Ştefania Szabo, găsită moartă în camera de gardă a unităţii medicale, dar nu au finalizat şi raportul medico-legal. Au fost prelevate şi probe toxicologice pentru a se stabili exact ce a dus la decesul medicului de 37 de ani. Trupul va fi depus, joi, în prima parte a zilei, la biserica din curtea Spitalului Judeţean Buzău şi ulterior va fi transportat la Bucureşti, unde va avea loc înormântarea, scrie news.ro.

Medicul Ştefania Szabo va fi înmormântată în Bucureşti, după ce initial trupul neînsufleţit va fi depus la biserica Spitalului Judeţean Buzău, unde a lucrat în ultimii 5 ani.

Potrivit preşedintei organizaţiei femeilor social-democrate din Buzău, Oana Gheorghiu, o apropiată a medicului decedat, Ştefania Szabo va fi depusă joi, în prima parte a zilei, la biserica din curtea Spitalului Judeţean Buzău, după care va fi dusă la capela Bisericii Eroilor din municipiul Buzău.

Detalii despre înmormântare

Ulterior, trupul neînsufleţit va fi depus la Capela Bălăneanu, din sectorul 2 al Capitalei.

„Cu profundă durere în suflet, anunţăm depunerea trupului neînsufleţit al iubitei noastre dr. Lavinia Stefania Szabo – directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenţă Buzău.

Cei care doresc să îşi ia rămas-bun o pot face la Biserica Sfântul Pantelimon (Biserica din curtea Spitalului Judeţean de Urgenta Buzău), unde va fi depusă joi, între orele 09:00–13:00. Începând cu ora 13:00, trupul va fi mutat la Capela Bisericii Eroi.

Vineri dimineaţă, drumul spre odihna veşnică va continua, când va fi depusă la Capela Bălăneanu (sector 2, Bucureşti)”, anunţă Oana Gheorghiu.

Potrivit acesteia, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, în jurul orei prânzului, la Biserica Bălăneanu, urmată de înhumarea la Cimitirul Tudor Vladimirescu, din Sectorul 5, Şoseaua Antiaeriană.Între timp, medicii legişti au finalizat necropsia, fără a fi gata şi raportul medico-legal, surse din anchetă precizând că au fost prelevate probe şi pentru examenul toxicologic.

La efectuarea necropsiei a participat şi un medic expert independent din Capitală, la cererea familiei decedatei.

Medicul Ştefania Szabo, care avea 37 de ani şi era directorul medical al Spitalului JUdeţean Buzău, a fost găsită decedată marţi dimineaţă, în camera de garda a unităţii medicale.

Sursa: https://www.bzi.ro/legistii-au-finalizat-necropsia-directorului-medical-stefania-szabo-gasita-moarta-in-camera-de-garda-5387988

Ultimă oră

Același autor