1.7 C
Iași
13 februarie, 2026

Legăturile strânse cu Iașul ale înaltului jude CCR Giani, penibilul dubios care a enervat o țară întreagă luându-și concediu de paternitate

Dar, dacă tot personagiul a devenit și mai penibil, dar și mai sulfuros după ultima ședință a CCR, când nu s-a putut lua o decizie pentru că acesta a anunțat că a intrat chiar atunci în concediu de paternitate, scoțând din minți o țară întreagă, ei bine, am zic că personagiul merită o atenție deosebită și din partea noastră din pricina asta. Mai ales că are ceva legături bunicele cu Iașul, de care nu e rău să știe și lumea care n-a aflat.

Așadar, s-o luăm de laolaltă, cronologic! Cel care l-a aburcat pe acesta la Inspecția Judiciară și i-ar fi dat cazuri babane, cum ar fi atacarea activității șefei DNA Codruța Kovesi, zice-se că a fost taman menistrul ieșean de atunci Todorel, motiv pentru care instituția era numită peiorativ „Brațul armat al lui Todorel”. De altfel, ce a făcut atunci actualul cecerist a dus în final la o cerere de demitere a Codruței. finalizată cu înlocuirea ei. La fel, spre revolta majorității cinstite a românilor.

Mergem mai departe și ajungem la nunta penibilului jude enervant, care a avut loc în 2024, la care, iarăși, ieșeni notorii s-au perindat în prim-plan. Dar, pentru că sunt multe de spus și aicea, ia’n dați mai bine foaia la pulsulețul următor! Ca să vorbim mai pe larg, nu de alta…

Nașul Adomniței și nuntașul Mihăiță de la Iași

Nunta a avut loc la un local de fițe de pe malul lacului Floreasca din București, iar aicea au fost prezenți cei mai importanți oameni ai Justiției românești de la acel moment: cam toți membrii Cecereului, printre care ieșeanca Mona Pivniceru, Florin Iordache „Altă întrebare” – actual președinte al Consiliului Legislativ, mâna dreaptă și păroasă a lui Liviu Dragnea pentru schimbarea Legilor Justiției, Andrei Rus – fost șef al Secției Penale a Înaltei Curți (loc în care ajung în final marii corupți), madam Lia cu întregul său alai, Daniel Grădinaru – președintele CSM, Alex Florența – procuror general al României.

Cam surprinzător de multe nume grele la nunta unui procuroraș adus de la Darabani, nu-i așa? Mda, dar investești în viitor.

În fine, să revenim la ieșeni. Naș mare a fost Sabina și Cristian Adomniței (a cărui achitare n-a mai durat mult după și a venit, via Galați), iar printre nuntași, surpriză, și premarele Mihăiță de la Iași. Hopaa!? Unele guri rele zic că acesta ar avea o dublă legătură cu famiglia de porumbei: 1 – amicul premarelui, nea Viorel de la firma de la care a plecat el spre premărie în tinerețe, ar fi verișor cu mireasa, fostă advocată apoi judecătoare la Iași, dar procopsită și ea apoi în mod fulgerător la capitală; 2 – aceeași mireasă este de loc din Târgu Neamț, de unde e și ultima soție a lui dom’ premare, tatăl miresei fiind fost vice acolo, iar fetele fiind același leat și zice-se că amice din tinerețe.

Mna, acuma să ne mai mirăm cum de scapă Mihăiță din toate dandanalele pe care le are cu Justiția? Vedeți cum se leagă pân’ la urmă maioneza, chiar dacă am pus ulei prost și s-a tăiat?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/legaturile-stranse-cu-iasul-ale-inaltului-jude-ccr-giani-penibilul-dubios-care-a-enervat-o-tara-intreaga-luandu-si-concediu-de-paternitate–1834791.html

Ultimă oră

Același autor