Aurelian Temișan este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru concertul său anual, programat la Teatrul Național din București pe 19 noiembrie. De data aceasta, repertoriul e dedicat maestrului Horia Moculescu, celebrul compozitor care și-a pus amprenta pe multe șlagăre de-ale artistului. Ce se întâmplă cu concertul dedicat de Aurelian Temișan lui Horia Moculescu, având în vedere că maestrul se află la terapie intensivă la spitalul Matei Balș? În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Monica Davidescu a făcut primele declarații.
Horia Moculescua fost internat de urgență la Spitalul „Matei Balș” și se află în stare gravă, potrivit unor surse medicale. O pneumonie agresivă i-a agravat starea de sănătate deja fragilă, iar marele compozitor este ținut sub supraveghere strictă la Terapie Intensivă. Medicii sunt extrem de rezervați, iar veștile nu sunt deloc bune.
Aurelian Temișan: „Este despre cât de actuală rămâne muzica lui Horia Moculescu și cât de mult ne definește și astăzi”
În mai puțin de două săptămâni, maestrul este invitat special la concertul lui Aurelian Temișan – “Anii mei – toamna moculesciană”. “Nu este doar un spectacol, ci o reverență sinceră în fața unui OM care a lăsat urme adânci în conștiința noastră muzicală ”, spunea artistul despre surpriza din acest an. „Este o bucurie și o onoare să pot aduce în fața publicului creațiile acestui titan al compoziției românești, într-o atmosferă de recunoștință și sărbătoare ”.
Concertul va fi susținut de Cardinal Show Orchestra, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, într-o colaborare muzicală de excepție în reinterpretări moderne și elegante ale șlagărelor nemuritoare semnate de Horia Moculescu și cu invitați surpriză.
„Publicul a arătat că își dorește emoție, sinceritate și muzică adevărată. Noi oferim asta – prin respect față de compozitor, față de scenă, față de fiecare om din sală. Concertul acesta nu e despre trecut. Este despre cât de actuală rămâne muzica lui Horia Moculescu și cât de mult ne definește și astăzi ,” afirma Temișan despre evenimentul pe care îl pregătește.
Monica Davidescu: „Concertul rămâne în picioare cu Horia Moculescu prezent în sală. Pentru asta ne rugăm”
Va mai avea loc concertul având în vedere starea de sănătate a maestrului? Monica Davidescu a făcut primele declarații pentrupe marginea acestui subiect. “Concertul rămâne în picioare cu Horia Moculescu prezent în sală. Pentru asta ne rugăm. Și îi dorim multă sănătate. Nu ne gândim nicio secundă la anularea concertului. Muzica compusa de Horia nu poate fi anulată ”, ne-a spus soția lui Aurelian Temișan, fiind optimistă în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a maestrului.
“Pe 19 noiembrie, aici, în Teatrul Național, aducem muzica la teatru, concert pentru Horia Moculescu, așa cum l-am făcut pentru Marius Țeicu anul trecut. Deci sper să fiu liniștit, odihnit și cu vocea bună ”, ne spunea luna trecută Aurelian Temișan.
Organizat de Compania de Teatru Concordia, evenimentul își propune să celebreze prin muzică, emoție și rafinament artistic zecile de creații care poartă amprenta unică a maestrului Moculescu – compozitor, pianist, dirijor, om de televiziune și un simbol viu al eleganței și talentului din muzica românească.