Potrivit a trei oficiali americani şi europeni care au fost informaţi în legătură cu această decizie, administraţia a notificat aliaţii occidentali la începutul acestei săptămâni cu privire la intenţia de a retrage trupele, o declaraţie oficială fiind aşteptată în zilele următoare, scrie Kyiv Post.
Vorbind pentru Kyiv Post marţi, oficialii — toţi solicitând anonimatul deoarece nu sunt autorizaţi să discute deliberările interne înaintea unui anunţ oficial — au declarat că reducerea trupelor nu este de aşteptat să depăşească „mai mult de un batalion”. Ei au insistat, de asemenea, că această mişcare nu va „afecta semnificativ operaţiunile americane din regiune.”
Această decizie vine într-un moment de tensiune crescută, în contextul intensificării incursiunilor ruse în spaţiul aerian al NATO, inclusiv în România, comentează Kyiv Post.
Ea coincide, de asemenea, cu aparenta intenţie a preşedintelui SUA de a „dubla eforturile” de a-l convinge pe preşedintele rus Vladimir Putin să accepte un armistiţiu în Ucraina.
Discuţiile interne au luat în considerare iniţial reduceri atât în România, cât şi în Polonia, dar decizia finală a vizat exclusiv România, au declarat sursele pentru Kyiv Post, adăugând că raţiunile din spatele acestor reduceri sunt legate de un efort mai amplu al Pentagonului de a concentra resursele în Emisfera Vestică şi de a contracara mai eficient China în Pacific.
Această abordare este în concordanţă cu procesul aflat în derulare de revizuire a dislocării forţelor din cadrul Pentagonului, care analizează misiunile Comandamentului European al SUA pentru a elibera resurse necesare unei reorientări către Emisfera Vestică şi Indo-Pacific — zonele care reprezintă centrul principal al competiţiei strategice şi al dominaţiei americane, arată publicaţia.
De asemenea, citează opinia colonelului american în retragere Richard Williams, fost director adjunct în cadrul diviziei de investiţii în apărare a NATO, potrivit căruia „nu există niciun motiv evident sau tactic pentru retragerea brigăzii NATO din România.”.
Kyiv Post menţionează că, într-un gest major de reasigurare faţă de unul dintre cei mai fideli aliaţi europeni ai Americii, preşedintele Trump s-a întâlnit recent cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki, şi a garantat că trupele americane nu vor fi reduse în Polonia.
În timpul întâlnirii, Trump ar fi declarat că SUA „nici măcar nu s-au gândit” să-şi retragă soldaţii din ţară, subliniind: „Suntem alături de Polonia până la capăt.” Această promisiune a adus un anumit sentiment de uşurare la Varşovia.
Justyna Gotkowska, director adjunct al principalului think tank guvernamental din Polonia, Centrul pentru Studii Estice (OSW), a subliniat importanţa acestei garanţii, deşi a menţionat persistenţa unei îngrijorări legate de prezenţa americană mai amplă în Europa.
„Orice reducere în regiunea noastră va fi percepută de Rusia ca o invitaţie,” a declarat Gotkowska unui grup de jurnalişti în timpul unei mese rotunde la Ambasada Poloniei din Washington, marţi, subliniind importanţa crucială a „valorii de descurajare” pe care o are prezenţa militară americană pe flancul nord-estic.