Judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București, unul dintre magistrații care au acuzat nereguli în sistemul de justiție, s-a confruntat miercuri cu prima recuzare admisă din cei 26 de ani în care are această profesie, fiind îndepărtată dintr-un dosar printr-o decizie luată de două colege judecătoare apropiate de conducerea instanței, potrivit Recorder.
Recorder spune că „totul a pornit de la o cerere de recuzare depusă ieri de un avocat invitat constant la televiziunea România TV, Alexandru Turiga”, care a invocat „«existența unei suspiciuni cu privire la imparțialitatea acesteia (…) față de informațiile apărute în spațiul public»”.
Cererea de recuzare a fost judecată de colegul de complet al Ralucăi Moroșanu, judecătorul Bogdan Dari, și o judecătoare de pe lista de permanență, Nicoleta Nolden, „despre care presa a scris că a fost consilieră a lui Cătălin Predoiu”, notează Recorder, care susține că „Nolden este descrisă de multiple voci din interiorul sistemului ca o apropiată a Liei Savonea, șefa Înaltei Curți”.
„Cum judecătorii Dari și Nolden au intrat în divergență, primul considerând că cererea de recuzare trebuie respinsă, iar cea de-a doua că ar trebui admisă, a fost nevoie de intervenția unui al treilea magistrat. Astfel, a intrat în complet nimeni alta decât Violeta Georgescu-Ashemimry, șefa secției I Penale, cea care a făcut parte din completul care l-a achitat pe Marian Vanghelie pentru abuz în serviciu și spălare de bani. Ashemimry a fost de aceeași opinie cu Nicoleta Nolden, astfel că Raluca Moroșanu a fost recuzată”, mai scrie Recorder.
„Poate constitui un precedent periculos”
Recorder a spus că dosarul „este unul banal”, fiind vorba despre verificarea măsurilor preventive în cazul unui inculpat pentru trafic de droguri, dar „decizia poate constitui un precedent periculos”.
„Admiterea cererii de recuzare pe motiv că un judecător nu mai poate fi imparțial din cauza afirmațiilor făcute în spațiul public despre problemele din sistemul de justiție va putea fi folosită și de alți avocați, în orice alt dosar penal pe care îl judecă Moroșanu”, a scris Recorder.
Publicația de investigații a spus că „această decizie pare să aibă și rolul unei amenințări voalate transmise de conducerea Curții de Apel București și altor judecători care s-ar gândi să vorbească public despre posibile ilegalități și abuzuri din cadrul instanței”.
Recorder reclamă că recuzarea Ralucăi Moroșanu „este în total dezacord” cu decizia dată recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a condamnat în această săptămână România pentru încălcarea libertății de exprimare a fostului judecător Cristi Danileț.
„Contactată de Recorder, judecătoarea Moroșanu ne-a transmis că prevederile legale nu îi permit să comenteze în vreun fel această decizie a colegelor sale, dar ne-a precizat că este singura recuzare admisă în cei 26 de ani de când este judecător”, a mai scris publicația.
Avocatul susținea în cerere că „nu este suficient să știm că magistratul este obiectiv”
Recorder a menționat că încă nu are motivarea în baza căreia a fost luată decizia de recuzare a judecătoarei Raluca Moroșanu, dar are textul cererii depuse de Alexandru Turiga.
Potrivit publicației, avocatul a invocat că „nu este suficient să știm că magistratul este obiectiv, ci trebuie să existe și aparența că magistratul care judecă cauza este obiectiv și este imparțial”.
„Or, față de informațiile apărute în mediul public, în care se arată că percepția asupra unui inculpat, asupra unei cauze nu poate fi influențată de caracteristicile obiective, personale, subiective ale unei persoane, ținând cont că individualizarea sub toate mijloacele, atât când discutăm despre o pedeapsă, despre dispunerea unei măsuri preventive, aflându-ne într-o astfel de fază procesuală, pe lângă toate elementele concrete privind cauza, pe lângă toate elementele de ordin obiectiv cu privire la persoana inculpatului, se desfășoară la momentul deliberării și nu doar sub o manieră subiectivă”, a mai scris avocatul în cererea de recuzare, citată de Recorder.