14.2 C
Iași
8 septembrie, 2024

Jaqueline Cristian trece în turul doi la Iaşi Open, unde o întâlneşte pe Gabriela Ruse

Jaqueline Cristian este a patra sportivă din România care reuşeşte să se califice în turul doi la ediţia inaugurală a turneului de tenis feminin WTA 250 de la Iaşi.

Cristian s-a calificat în dauna jucătoarei italiene Nuria Brancaccio (232 WTA), venită din calificări, din postură de lucky loser.

Jaqueline Cristian s-a impus în două seturi, cu 6-2, 6-2, la capătul unui meci ce a durat o oră şi 23 de minute.

După un prim set câştigat categoric, Cristian a început la fel de bine şi pe al doilea, însă a avut un scurt moment de scădere a nivelului de joc la 4-1. Italianca a egalat la 4-4, moment în care românca a revenit şi a valorificat a doua minge de meci.

Jaqueline Cristian (61 WTA), favorita numărul trei a competiţiei, o va întâlni în turul doi pe Gabriela Ruse (251 WTA), care a obţinut duminică o calificare cu o victorie în două ore în faţa rusoaicei Anastasia Tikhonova, cu cu 6-3, 5-7, 6-1.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/jaqueline-cristian-trece-in-turul-doi-la-iasi-open-unde-o-intalneste-pe-gabriela-ruse-22440540

Ultimă oră

Același autor